6.2 C
Bistrița
luni, decembrie 9, 2024

Pandemie, război, aștept acum extratereștrii…

Acum câteva luni, din inteligența populară s-a născut o vorbă de duh: „Pandemie, război, aștept acum extratereștrii”. Dacă mergi agale prin Bistrița, așteptarea ta pare că a luat sfârșit. Pe un panou imens scrie: Noi suntem!

Curiozitatea a omorât pisica, dar l-a făcut pe om mai deștept, iar alfabetizarea – smart de-a dreptul. Imaginația a născut progres, curățenia civilizație, dar când te gândești la extratereștri vezi omuleți verzi, un fel de cai verzi dar bipezi care nu aleargă pe pereți ci prin spațiu. Ei bine, nu. Extratereștri arată precum oamenii, au deget opozabil, sunt îmbrăcați casual și au meserii.

Cel puțin afișul ne spulberă curiozitatea publicitară dezvăluindu-ne că dilema existențială are o finalitate: Noi suntem! Shakespeare trebuie întors pe dos, răsucit cu fuiorul, scos din literatură pentru simplul fapt că a avut dilema cu „a fi sau a nu fi”. Suntem cumetre, uite există și mărturii fotografice ca să vadă tot târtanul.

Desigur, un panou publicitar este un panou publicitar, însă intriga este poarta imaginației. A creativității, mon cher. Uite că extratereștri sunt români, iar filmele americane, mai ales E.T. al lui Spielberg sunt caca-maca entertainment.

Să fim serioși, campanii publicitare care să nască curiozități endemice au mai fost pe Terra, iar copiile mai totdeauna nereușite. „NOI SUNTEM” pare mai degrabă o conjugare facilă, școlară, a verbului „a fi” cu reprezentare adultă.

Românul este curios din fire, dar când i se dezvăluie ce a vrut să spună autorul are acea senzație că așteptările au fost degeaba: ete pârț, neinteresant frate, ce vrăjeală, și?, mare brânză etc. Nu este ca aia „mare brânză, mare cașcaval”, „noi suntem” e pe cașcaval!

Într-un oraș în care prezentul are configurația lui Marte, cu craterele de rigoare, zâmbetul are o valoare inestimabilă. „Extratereștri” sunt fericiți. Se simt ca acasă! Elon Musk nu mai trebuie să organizeze excursii pe planeta roșie. Există planeta Bistrița.

Mesajul final este apoteotic, de sfârșitul lumii: „Află în curând ce avem în comun”. Cum adică? Este evident: „Noi suntem”!

Privind cu atenție panoul publicitar cu cei patru cavaleri, era să zic ai apocalipsei dar nu e cazul, am observat că nu se respectă noul trend. Extratereștri nu sunt negri. Există totuși unul mai jos care se semnează. Ete pârț!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cofetăria Gelateria Merigo vă așteaptă zilnic cu bunătăți dulci, chiar și pentru cei ce țin post

Pofta de dulce poate fi ușor astâmpărată cu bunătățile pregătite de Cofetăria Gelateria Merigo. În vitrine...

Gelateria Aniela îți pune Crăciunul ”la pachet”: turtă dulce cu scorțișoară, rulouri, prăjiturele fine și înghețată!

Cum ar fi să vă răsfățați invitații de Crăciun cu bunătățile de la Gelateria Aniela?! Nimic...

Se fac angajări la FAN Courier, RCB Electro, MasterFoam. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Compania RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. MasterFoam are nevoie de stivuitoriști. La Brutăria Delice Pan este nevoie de inginer tehnolog în industria alimentară. Oferta completă, mai jos: