16.8 C
Bistrița
marți, iulie 1, 2025

Pedofilul din centrul vechi a fost prins de către polițiști!

Bărbatul care a terorizat centrul vechi al Bistriței după ce pe jumătate dezbrăcat aborda copii și le propunea să-l urmeze a fost prins de către polițiști. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Un bărbat de 49 de ani, care se plimba pe jumătate dezbrăcat prin centrul istoric a abordat săptămâni în șir copii de 8-10 ani care locuiau în zonă și le propunea să îi urmeze.

Cei mici le-au povestit cele întâmplate părinților, care au semnalat problema reporterilor Bistrițeanul.ro. În urma materialului apărut în Bistrițeanul.ro, pe care îl puteți citi AICI, oamenii legii s-au autosesizat și au început să îl caute.

Bărbatul a fost identificat și mai apoi reținut pentru 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri. Se pare că este vorba despre un om al străzii, care își făcea veacul prin centrul istoric.

„Astăzi, 10 iulie, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat și reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 49 de ani din Bistrița cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...

TAPAS LEMON s-a mutat pe Pietonal! Are și mai multe specialități din bucătăria spaniolă

Tapas Lemon – locul cu delicii din bucătăria spaniolă deschis de Carolina la Bistrița – s-a mutat în centru, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, ca să fie mai aproape de toți cei care adoră mâncarea spaniolă. Acum au la dispoziție un meniu și mai bogat, evident, tot de inspirație spaniolă!