4.4 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

Peste 400 de refugiați ucraineni, hrăniți de bistrițeni! Costurile ajung la aproape 120.000 de lei

Bistrițenii au primit cu brațele deschise ucrainenii ce fugeau din calea războiului. În luna martie, peste 400 de ucraineni au fost hrăniți, iar statul a decontat cheltuielile aferente, în valoare de aproape 120.000 de lei.

Ucrainenii care fugeau din calea războiului au fost primiți cu brațele deschise de către bistrițeni. Aceștia au fost hrăniți și cazați, iar apoi ajutați să se îndrepte spre destinația pe care o aveau inițial în minte.

Autoritățile centrale au decis să deconteze cheltuielile cu hrana. Astfel, la începutul lunii aprilie s-au putut depune cererile de decontare a cheltuielilor aferente lunii martie.

Bistrițenii nu s-au înghesuit să ceară bani pentru hrana dată ucrainenilor

Astăzi, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, reprezentanții ISU BN – cei care gestionează acest ajutor financiar- au oferit un raport.

”ISU BN a primit de la primării, un număr de 20 de situații centralizatoare, care cuprind o serie de date precum:

  • numele şi prenumele fiecărei persoane fizice solicitante
  • numărul cetățenilor străini găzduiți
  • numărul de zile de găzduire
  • precum și suma solicitată de fiecare persoană fizică. În urma centralizării datelor s-a decontatr suma de 119.900 lei, pentru cheltuielile aferente hranei a 427 de ucraineni” a declarat lt.col Mihai Suciu.

Începând cu luna mai, pentru luna aprilie, a fost completat mecanismul de decontare a cheltuielilor fiind reglementată și cheltuiala, în sumă de 50 de lei/zi/persoană pentru cazare.

În acest sens, cererea pentru  decontare  va fi una comună și va cuprinde atât cheltuielile pentru masă cât și cheltuielile aferente cazării.

Situația refugiaților la noi în județ:

Numărul persoanelor refugiate din Ucraina, care au fost cazate în județul Bistrița-Năsăud în ultimele două săptămâni, se menține la o medie de circa 530 de persoane.

Educațional:
  • au fost înregistrate 12 solicitări primite la Comisia de repartizare de la părinți/reprezentanți legali pentru preșcolari și 18 solicitări pentru elevi în calitate de audienți (10 elevi pentru ciclul primar, 6 pentru gimnaziu și 2 pentru liceu)
  • Dintre cei 18 elevi, un elev a depus solicitare pentru activități de asistență psihopedagogică și consiliere.
  • Există o solicitare de cazare în internat, două solicitări pentru alocație de hrană și o solicitare pentru transport.
  • Alți 19 elevi, fără calitate de audienți, participă la activități extrașcolare, organizate cu o grupă mixtă, în localitatea Rodna.
  • voluntarii sprijină activitățile pentru:
    • 27 de copii din cadrul comunității din localitatea Herina (Tabăra Speranța)
    • 51 de copii care participă la activitățile extrașcolare organizate în cadrul Centrului educațional pentru copiii refugiaților din incinta Școlii Gimnaziale Nr. 4 Bistrița.
Sănătate:
Conform DSP BN:
  • au fost asistate la fața locului de către ambulanță 10 persoane
  • 59 de persoane s-au prezentat la serviciile de urgență, din care:
    • 27 au fost transportate cu ambulanța
    • 32 au venit prin mijloace proprii
  • 16 persoane au fost internate în spital (10 copii cu afecțiuni acute, 6 persoane cu Covid 19).
Financiar

Conform raportului AJOFM BN, doar firma LEoni a declarat că are angajate persoane sosite din Ucraina.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.