8.9 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

PETIȚIE a medicilor: Cerem celor care dispun iresponsabil de viețile noastre și ale pacienților să schimbe „ordinele”

Medicii bistrițeni au formulat o petiție pe care o semnează, în speranța ca cei sus puși să schimbe ordinele. E vorba de a decide ca pacienții cu COVID-19 asimptomatici, sau cu forme ușoare, să fie tratați în izolare sau la domiciliu. „Avem șanse egale în fața absurdului ca două frunze în fața toamnei”.

700 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19, iar un ambulanțier a decedat aseară.

În acest context, medicii bistrițeni au realizat o petiție online, prin care cer celor sus puși să schimbe ordinele. Mai exact, aceștia cer ca pacienții cu COVID-19, asimptomatici sau cu simptome ușoare să fie tratați la domiciliu sau în izolare.

Întregul text al petiției îl puteți vedea aici:

Dragi colegi, suntem toți victime potențiale, la fel ca și pacienții noștri, în fața acestui virus pentru care nu avem un tratament real, despre care nu știm mare lucru în materie de combatere, de imunitate reziduală și mai ales de urmări la distanță. Avem multi colegi de peste tot care sunt contaminați și care nu se știe cum vor încheia acest meci. Din punct de vedere medical consider că spitalizarea pacienților suspecți sau pozitivi asimptomatici sau cu simptomatologie frustă este o greșeală gravă și pe care alte țări mai evoluate dpdv medical decât noi au regretat-o și încă o plătesc! Vă propun să semnăm o petiție prin care să cerem celor care dispun iresponsabil de viețile noastre și ale pacienților să schimbe «ordinele» și să lase pacienții aceștia la domiciliu sau în izolare. Dacă sunteți de acord cu mine, vă rog semnați.
„Avem șanse egale în fața absurdului ca două frunze în fața toamnei”
Corpul medical al SJU Bistrița vă salută și vă dorește multă sănătate!
… pe care o dorește atât pacienților, cât și tuturor colegilor din sistemul medical și care sănătate și chiar viață este pusă în grav pericol de unele din deciziile luate peste capul profesioniștilor din sănătate (probabil din rațiuni populiste…), decizii care în țări cu un sistem de sănătate mai evoluat decât cel românesc s-au dovedit a fi profund greșite.
Mă refer la decizia de a interna cu orice preț cazurile cu simptomatologie frustă suspecte de COVID-19 (sub amenințarea incidenței penale!!!!), pe care în momentul de față nu le putem testa și care poate că nu se vor dovedi pozitive inițal, dar în contact cu alți suspecți se pot pozitiva ca urmare a contactelor din secția unde au fost reținuți.
Astfel crește numărul celor infectați, crește probabilitatea ca unii dintre pacienți să dezvolte forme grave și scade dramatic disponibilitatea paturilor de spital pentru cazurile care chiar au sau mai bine zis vor începe să aibă nevoie reală de îngrijire și supraveghere medicală competentă.
Soluția adoptată de celelalte țări, după ce au realizat care sunt urmările internării nediscriminative a pacienților asimptomatici sau cu simptomatologie redusă, a fost ca aceștia să se autoizoleze la domiciliu sau în zone organizate de carantină, unde să se trateze conform indicațiilor primite, revenind pentru internare doar în momentul în care simptomatologia devine severă, ținând legătura telefonic cu medicii de familie.
Un ultim argument în favoarea acestei petiții, îl reprezintă sfatul specialiștilor din domeniu care au afirmat că România se află abia la începutul crizei provocate de pandemia globală cauzată de COVID-19, iar vârful acesteia la noi în țară este estimat a avea loc în perioada următoare de timp.
Deci ar trebui să ne economisim resursele și forțele medicale pentru ceea ce urmează să se abată asupra sistemului medical românesc și respectiv asupra SJUB, mai ales având în minte exemplele Italiei, Franței și, mai aproape al Sucevei, al Devei.
Atâta vreme cât nu se pot face teste cu rezultat rapid pentru toți pacienții internati, jocul de-a contagiunea nu aduce decât neajunsuri, pericole pentru pacienți și corpul medical și irosire de resurse și forțe!

Dr. Anca Moldovan

PETIȚIA poate fi semnată AICI!

Prefectul Stelian Dolha explica ieri că există posibilitatea ca atunci când se va atinge vârful pandemiei, pensiunile să fie transformate în „spitale suport” pentru pacienții cu COVID-19 asimptomatici sau cu simptome ușoare.

Pensiunile, transformate în ”spitale suport” pentru pacienții cu COVID 19?

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.