15.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 27, 2024

Plimbarea tânărului împușcat între spitale, cu gloanțele în el, a dus la reacții dure din partea lui Raed Arafat

Basarabeanul împușcat sâmbătă dimineața de 6 ori a fost plimbat aproape 250 de kilometri, între spitalele din Bistrița și Cluj-Napoca. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a avut reacții dure la cele întâmplate:

Sâmbătă dimineața, un basarabean, fotograf de meserie, a fost împușcat de un conațional de 6 ori și a fost găsit plin de sânge, de un agricultor, pe un câmp din localitatea Cepari. Întreaga poveste o puteți citi AICI.

Bărbatul a fost stabilizat de către echipajul medical SAJ ajuns la fața locului și transportat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Acolo, medicii au ajuns la concluzia că trei dintre gloanțe s-au oprit în trupul bărbatului. Radiografiile au scos în evidență faptul că unul dintre proiectile ar putea afecta o arteră principală, iar medicii din Bistrița hotărăsc să-l transfere, cu o ambulanță cu medic, la Clinica de Chirurgie Vasculară din Cluj-Napoca.

Medicii clujeni, în urma investigațiilor, spun că nu e în aria lor de activitate intervenția chirurgicală și îl trimit pe tânăr înapoi la Bistrița, alți 120 de kilometri, cu gloanțele în el. Mai multe despre acest subiect puteți citi AICI.

De ce nu l-au trimis la o altă clinică clujeană, nu se știe, pentru că reprezentanții Spitalului Județean din Cluj-Napoca nu au venit cu niciun punct de vedere oficial cu privire la această decizie.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a reacționat dur la adresa medicilor clujeni, catalogând decizia de a-l trimite încă 120 de kilometri cu ambulanța, până la Bistrița, drept „lipsă de bun simț”.

„Așa ceva nu se face! Aceasta este o practică total neobișnuită, ca un pacient cu trei gloanțe în el să ajungă la un centru universitar, să fie pus în ambulanță și trimis înapoi. Nu intră nici în proceduri, nu intră nici în bunul simț cel puțin, să iei un pacient de acest gen și să îl trimiți la o distanță de 100 de kilometri cu ambulanța, deci nu e okey”, a declarat Raed Arafat pentru Știrile ProTv.

Foto: Facebook Vadim M. 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Greșeli fatale în planificarea pensionării și cum să le evitați

Părinților noștri le-a fost ușor să își planifice pensionarea, deoarece majoritatea dintre ei au lucrat pentru același angajator și s-au retras cu ceasuri de aur și pensii de la companie. Cu toate acestea, zilele noastre sunt diferite, iar lucrurile sunt mai complicate...

Se fac angajări la MasterFoam Șieu Măgheruș, Crama Veche și Restaurant Arena by Casa EMA

MASTERFOAM Șieu Măgheruș angajează operatori producție și stivuitoriști! Crama Veche are nevoie de administrator, ajutor bucătar și ospătari. Arena by Casa EMA caută elevi dispuși să lucreze în vacanța de vară. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil, RCB Electro, Delice Pan sau Coroana Grand Hotel. Oferta completă - mai jos: 

FOTO – RESELLUX Bistrița: Piscine de la 199 lei și sute de electrocasnice și SMART TV la SUPER PREȚURI!

La mare căutare sunt piscinele în aceste zile și s-au cam epuizat toate stocurile în Bistrița. Din fericire, RESELLUX Bistrița, din incinta OK Shopping Center, are un stoc generos și prețuri absolut decente.