2.7 C
Bistrița
luni, martie 16, 2026

VIDEO Candidatul PNL la șefia Consiliului Județean, stabilit în urma unor sondaje. Acesta va fi anunțat vara viitoare

Potrivit președintelui PNL BN, Ioan Turc, formațiunea politică de la nivel național urmează să sondeze mai mulți posibil candidați din întreaga țară pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Ulterior, PNL BN își va face propriul sondaj care îi va spune cine este cel mai potrivit pentru această funcție, iar candidatul urmează să fie anunțat în vara anului viitor.

Principalele formațiuni politice deja se pregătesc pentru alegerile locale din 2024. Dacă PSD BN deja și-a anunțat candidatul, în persoana deputatului Bogdan Ivan Gruia, PNL pregătește sondaje de opinie care să-i spună cine sunt cei mai potriviți candidați.

În prima fază, sondajul va fi realizat de structura centrală a PNL, urmând ca mai apoi și PNL BN să își facă propriile sondaje. Candidatul ar urma să fie anunțat cel mai târziu toamna anului viitor.

„Sondajul de la nivel național urmează să înceapă. Până la finalul lunii noiembrie sperăm să avem și datele interpretate”, a precizat Ioan Turc, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...