3.3 C
Bistrița
marți, decembrie 9, 2025

Povestea Vinului revine pe pasajele Bistriței: Cu artă, meșteșuguri, concerte Mihail, Jazzybit, Koszika & The Hotshots

După doi ani de pauză, festivalul inițiat de Asociatia Mocanita Transilvaniei care aduce împreună vinul bun, arta, muzica și atmosfera relaxată se întoarce pe pasajele Bistriței. Într-un format extins și plin de savoare:

Primăria Bistrița reia apreciatul festival Povestea Vinului în pasajele Bistriței, între 22 și 24 august. Axa Artelor, Bulevardul Republicii (zona Colegiului Național Liviu Rebreanu) – Piața Centrală – Piața Mică – Palatul Culturii și Axa Breslelor vor fi din nou animate de evenimente speciale. 

Ne dorim ca bistrițenii să-și redescopere orașul. Iar prin ochii lor, să devină cei mai sinceri și entuziaști ambasadori ai acestuia. Pentru că atunci când ne place ceea ce trăim, ducem vestea mai departe. Pe parcursul celor trei zile de festival, vă așteptăm pe pasaje să vă bucurați de vinuri locale, gastronomie cu gust, artă și meșteșuguri”, a transmis Primăria Bistrița.

Povestea Vinului include și câteva concerte de excepție. Pe scena principală amenajată lângă foișorul din Parcul Municipal va concerta din nou Mihail. Despre concertul lui din 2021, puteți reciti impresii mai jos: 

FOTO/VIDEO – Mihail, punctul culminant și răscolitor în fascinanta Poveste a Vinului

Invitați să susțină concerte sunt și Koszika & The Hotshots, Jazzybit, alături de

  • Dima Belinski
  • Timothy Kross
  • Florin Ștefan & Band
  • Soiree • Jam • Bancea, Borzoș. Năsăudean

Koszika & The Hotshots este o trupă de muzică originară din Transilvania, formată în 2011 în jurul solistei Krisztina Koszorus, cunoscută sub numele de scenă Koszika.

Trupa este renumită pentru stilul său eclectic și multicultural. Muzica lor combină diverse genuri, de la bossa nova și muzică folclorică maghiară la ritmuri de mahala, swing, reggae, jazz și funk. Piesele lor proprii și reinterpretările unor melodii celebre sunt adesea presărate cu elemente de drum and bass și influențe folclorice multi-etnice, cântând în cel puțin patru limbi.

JazzyBIT este un trio de jazz din Timișoara, format în 2012, recunoscut pentru energia și stilul său distinct.

Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (percuție) combină vibrant jazz-ul și rock-ul, cu influențe de blues, latin și funk.

Își descriu propriul stil ca fiind loud jazz, o etichetă care reflectă intensitatea și dinamismul interpretărilor lor.

JazzyBIT a lansat trei albume de studio: Touch the Sky (2014), Horizon (2016) și Drive (2021). 

Trupa a concertat în numeroase festivaluri din România, Ungaria, Portugalia, Spania și Coreea de Sud, participând la festivaluri de prestigiu precum Jarasum International Jazz Festival.

Organizatori: Primăria Municipiului Bistrița, Centrul Cultural „George Coșbuc”, A.D.I. Turism Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...

Restaurantul Decebal, disponibil pentru închiriere: Afacere la cheie

Complex Decebal SA anunță disponibilitatea spre închiriere a Restaurantului Decebal. E vorba despre o afacere complet funcțională, situată într-o zonă cu vizibilitate excelentă, în centrul municipiului Bistrița.