În clasă, liniște… „Copii, ce poveste ați vrea să ascultați azi?” „Doamnaaa, mie tare îmi place povestea cu Iliuță. Ne-o mai citiți? I-am spus-o și lui tati, aseară…”
– Îți mai amintești, cum se numește?
– Da. Ceva cu banul… Ăăăă! Da „Banul muncit”, de… Alexandru Mitru.
– Atunci, haideți să o repovestim împreună. Da? Cum începe?
– Trăia odată un om foarte harnic, pe nume Petcu. Acesta avea un fecior foarte… leneș și mincinos (completează Maria).
– Ce îi plăcea să facă?
– Nimic, adaugă David. Doar să se plimbe prin pădure și să doarmă.
Tatal lui era cum, față de mama lui?
– Era mai sever, spune Alexandra.
– Sătul să- l vadă astfel, tatăl vrea să-l schimbe, cum?
– Punându-l să muncească, să își câștige singur banii.
– Cine greșeste, în privința băiatului, de ce?
– Mama este cea care greșește în privința lui pentru că îi dă bani pe ascuns băiatului care nicidecum nu mai avea de gând să muncească, explică Esra, fetița cuminte din banca a doua.
– Oare mâncare nu primea?
– Ba da!
– Ce face tatăl când îi aduce banul primit pe ascuns și nemuncit?
– Îl arunca în foc.
– Dar cu al doilea ban primit?
– Tot așa. Îl aruncă și pe acesta în foc.
– Are dreptate tatăl? De ce?
– Pentru ca tatăl muncea din greu, la nicovală, alături de mama lui Iliuță, era potcovar și știa să prețuiască munca și banul, adaugă Marta.
– În cele din urmă, ce trebuie să facă Iliuță?
– Trebuie să plece de la casă părintească, să muncească și să nu se întoarcă până când nu aduce un ban câștigat prin muncă cinstită.
– Vouă vă este milă de Iliuță?
– Nuuu, doamna, că este leneș și nemilos, adaugă Titiana.
– De cine trebuie să vă fie milă? De ce?
– De părinții care nu găsesc milă la copiii lor. Muncesc ei și copiii lor le iau banii, adaugă Ionuț.
– Aveți dreptate, copii!
– Se întoarce Iliuța acasă? Când?
– Se întoarce Iliuța acasă după o lună, după ce a muncit din greu pe la străini, adaugă repede Alexandra.
– Credeți că lui Iliuța îi păsa de părinți? Îi iubea?
– Daaa! De aceea a plecat la muncă, spune Robert.
– Ce a făcut cu banul câștigat cinstit?
– L-a adus la tata, i l-a pus în mână, gândindu-se că acesta se va bucura.
– Dar?
– Dar tatăl îl aruncă în foc.
– De ce?
– Pentru a-l pune la încercare pe băiat. Dacă este ban muncit, sigur acesta va încercă să îl scoată din foc, îi va părea rău să-l lase să se topească, intervine Louis.
– Cu ce preț?
– Chiar de-ar fi să se ardă.
– Ce s-a văzut pe chipul tatălui său?
– Pe chipul tatălui său s-a văzut bucuria, fericirea!
– De ce?
– Pentru că Iliuță a scos banul muncit de el, din foc. Atunci tatăl…
– L- a crezut, doamna! răspunde Vlad.
– Da, doamna, eu o ajut pe mami la muncă, pe lânga casă, spune David.
– Și eu, doamna! spune Alexandra.
– Tocmai asta am vrut să vă spun și eu. Săptămâna viitoare vom organiza o excursie. Aveți nevoie de bani de la părinți. Încercați să vă economisiți banii, să duceți acasă doar note bune, să-i ascultați pe părinți și să-i ajutați, după puterea voastră, la treabă, prin gospodărie. Cât puteți voi și cu ce puteți!
A doua zi, doamna învățătoare iese pe portița casei, să meargă la școală. În fugă vine Titiana, eleva ce poartă doua codițe lungi, negre. O îmbrățișează pe doamna și cu fața luminată de un zâmbet fericit, începe să spună:
– Doamna, eu am făcut ce ați spus ieri, la școală.
– Ce ai făcut? Despre ce este vorba?
– Am ajutat-o pe bunica ieri la treabă, prin bucătărie și mi-a dat bani. L- am ajutat și pe tati, să aranjeze lemnele lângă sobe și mi-a dat și el. Și bunicul o să-mi dea, că îl ajut și pe el, azi, să măture curtea… O să stau cu frățiorii mici și o să am grijă de ei…
– Ce mă bucur, Titi! Mă bucur pentru că ai fost atentă la ce am spus și… harnică!
– Eu nu vreau să fac ca Iliuță, doamnă!
– Bravooo!
Ajunși în clasă, entuziasmați, fiecare copil a povestit ceea ce a muncit. Fiecare, după puterile lui. Niciunul nu voia să se asemene cu Iliuță și mai ales, voiau sa meargă în excursie.
Ultimul din clasă, Matias, s-a ridicat timid și a spus:
– Eu i-am promis bunicii că mă duc sâmbătă la ea și o să-i ajut să ducă oile și vacile la casă din geal.
– Din deal, Mati!
– Bunica așa spune. Și calul nu vrea decât cu mine, doamnaaa. Eu îl duc la apă să bea, de câte ori merg la bunica. Nu vreau să se îmbolnăvească, ca celălalt.
– Nuuu, sigur că nu.
A trecut și ziua cu excursia când copiii au trăit atâta bucurie vizitând expoziții și muzee ce poate le vedeau doar la TV. Entuziasmul lor a fost atât de mare încât doreau ca ziua să nu se sfârșească. Ca dascăl, te bucurai, de bucuria lor.
A doua zi, în clasă, doamna învățătoare i- a întrebat din nou dacă au fost atenți la ce au văzut, dar i-a mai întrebat ceva:
– De ce credeți că eu sunt atât de mulțumită, de voi, copii?
– Pentru că am fost cuminți în autocar.
– Pentru că am lăsat curat în urma noastră, peste tot.
– Pentru că nu ne-am desprins de grup.
– Pentru că am stat aproape de doamna învățătoare și am ascultat-o.
– Pentru ca nu ne-am pierdut lucrurile.
– Pentru că am respectat regulile din muzeu și… liniștea.
– Pentru că nu am dat acasă mesaje alarmante așa cum ne-ați spus dumneavoastră.
– Eu am cumpărat ceva pentru frățiorii de acasă, dar și pentru mami și tati, spune Tamara.
– Ce frumos, ce frumos!
– Sunteți cei mai minunați copii, cei mai cuminți… și doamna vă iubește! Cel mai mult pentru că niciunul dintre voi nu vrea să se asemene cu Iliuță. Sunteți harnici și vă ajutați părinții la treabă, după puterea voastră…
– Daaa, doamna…Mulțumim! răspunde Ioel.
În clipa aceea, doamna se întoarce înspre tablă. Cu litere de o șchioapă era scris mare ,,DOAMNA, VĂ IUBESC! Iar de jur împrejur, inimioarele roșii înconjurau scrisul.
Doamna se uită cu drag la ei, iar cu o mână închide cartea cu Iliuță și o așază în dulap. Cartea este veche, uzată de atâta citit. Multe generații au ascultat povestea lui. Cuminte, pe raft, ea așteaptă alți copii … Chiar dacă Iliuță o fi crescut și el, și este mare, cine știe pe unde lucrează!
A rămas povestea lui, plină de atâtea învățăminte… Și poate a rămas ceva, în sufletul fiecărui copil care a ascultat-o…!
