23.2 C
Bistrița
vineri, iulie 17, 2026

Prefectul Dolha: Domnul Arafat și-a dat ok-ul! Ieșim din carantină

Prefectul Stelian Dolha a fost azi tot în ședințe, prezentând documentația necesară ieșirii din carantină a municipiului. Autoritățile centrale și-au dat acordul. CE înseamnă ieșirea din carantină a Bistriței:

Instituția Prefectului a prezentat azi autorităților centrale documentele care susțin decizia de ieșire din carantină a municipiului Bistrița. Dovezile aduse au convins pe cei sus puși că Bistrița nu e nevoită să prelungească perioada de carantinare.

Am fost tot în ședințe. Domnul Arafat a zis că e de acord. Mai trebuie să sosească foaia oficială de la INSP, dar ieșim mâine dimineață, la ora 05.00, din carantină” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Astfel, începând cu data de 3 decembrie, ora 5:00, restricțiile prevăzute de măsura carantinării municipiului Bistrița se ridică. Acest lucru se datorează scăderii constante a numărului de cazuri de Coronavirus din zona Bistriței și cartierelor aferente.

Dacă la momentul formulării analizei de risc de către Direcția de Sănătate Publică, în vederea obținerii avizului INSP pentru carantinarea municipiului (16.11) incidența de cazuri era de 9,01/1000 locuitori fără focare, astăzi incidența e de 4,98/1000 locuitori (fără focare). D.S.P. a formulat încă de ieri, 1.12, o nouă analiză de risc pentru a prezenta situația epidemiologică din ultimele 14 zile, aprobată de INSP în vederea ridicării restricțiilor de carantină.” transmit reprezentanții Instituției Prefectului.

Totuși, la ieșirea din carantină, în municipiu, incidența e mai mare de 3/1.000 de locuitori.

”Ieșim din carantină în scenariu roșu. Asta înseamnă că se deschid DOAR terasele, dar ceilalți care și-au închis activitățile: saloane de înfrumusețare, frizerii, etc, își reiau activitatea. Nu mai sunt restricții privind magazinele: ora de funcționare sau prioritatea la cumpărături. Școala rămâne online, iar purtarea măștii e obligatorie în toate spațiile. Aceste măsuri sunt impuse la nivel național, deci nu se pot schimba” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Măsurile ce vor trebui respectate de mâine, le puteți reciti AICI:

Hotararea-CJSU-59-2020

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.