21.9 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Președintele FRH, înaintea Turneului „Carpați”: „Ne place la Bistrița!” Cristina Neagu invită bistrițenii la spectacolul handbalistic

Trofeul „Carpați” organizat la Bistrița a fost prefațat de organizatorul evenimentului, Federația Română de Handbal și jucătoare de la naționala României.

Trofeul Carpați organizat la Bistrița în noul Complex Sportiv Polivalent aduce în fața publicului bistrițean jucătoare și echipe naționale de nivel înalt. La sală au ajuns toate echipele participante, respectiv Serbia, Austria, Spania și România.

Într-o conferință de presă organizată la Complexul Sportiv Polivalent din Unirea, președintele FRH, Constantin Din, alături de antrenorul Florentin Pera, Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal feminin, Corina Lupei și Eugen Cozma, directorul CS Gloria 2018.

„Ne bucurăm să fim primele care pășim în Sala Polivalentă din Bistrița, chiar dacă nu într-o competiție oficială. Ne așteaptă trei meciuri grele, aș vrea ca pe această cale să îi rog pe oameni să vină în număr cât mai mare alături de noi, cred că echipa națională merită să aibă suporterii alături”, a transmis în conferință Cristina Neagu, românca desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă din lume.

Florentin Pera spune că multe jucătoare sunt obosite, însă vor da totul pe teren: „M-aș bucura să câștigăm Trofeul Carpați, este un început, unul foarte dificil deoarece am avut puțin timp de pregătire. De când am ajuns am participat la un antrenament, iar fetele venite de la CSM București și Rapid sunt obosite pentru că au jucat trei meciuri în opt zile, iar acum urmează alte trei partide dificile, pentru națională. Îmi doresc să văd de la fete determinare pentru suporteri și să joace din inimă pentru România!”

„Sunt convins că va fi un turneu reușit. Condițiile găsite aici sunt foarte bune și le mulțumim gazdelor pentru tot, pentru ce au realizat aici. Sper să ne revedem, de ce nu din nou la Bistrița. Cred cu tărie că această echipă națională poate obține rezultate de care să fim mândrii”, a declarat președintele FRH, Constantin Din.â

Iată programul trofeului:

Ziua 1, 29 septembrie:

  • Serbia – Spania 17:30
  • Romania – Austria 20:00

Ziua 2, 30 septembrie

  • Austria – Spania 17:30
  • Romania – Serbia ora 20:00

Ziua 3, 1 octombrie

  • Serbia – Austria 17:30
  • România – Spania 20:00

Încă se pot achiziționa bilete. Detalii aici:

Mai sunt câteva zile până la Trofeul Carpați. Care este programul, cum poți cumpăra bilete

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: