16.1 C
Bistrița
miercuri, iulie 9, 2025

Primarul orașului Sîngeorz-Băi, condamnat definitiv pentru că a refuzat să sufle în etilotest

Traian Ogâgău, primarul orașului-stațiune Sîngeorz-Băi a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Cluj, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru că a refuzat să suflet în etilotest, precum și prelevarea de mostre biologice. Ce pedeapsă a primit:

Incidentul care i-a adus astăzi o condamnare definitivă lui Traian Ogâgău s-a petrecut în anul 2016. Atunci, primarul a fost oprit de un echipaj de poliție, iar agenții i-au cerut să sufle în etilotest. Edilul a refuzat să sufle în etilotest, dar și să i se preleveze mostre biologice.

Acesta susținea atunci că întreaga scenă este „o făcătură”. Cineva ar fi anunțat poliția că primarul s-a urcat băut la volan, iar un echipaj l-a oprit. Edilul a fost trimis în judecată în 2018, iar în vara acestui an, Judecătoria Năsăud s-a pronunțat în cazul său.

Traian Ogâgău a primit un an de închisoare cu suspendare, urmarea unui curs de legislație rutieră și 80 de zile de muncă în folosul comunității.

Astăzi s-a pronunțat și Curtea de Apel Cluj, care a respins apelul lui Traian Ogâgău și a menținut sentința dată la Năsăud.

Mai puteți citi:

Judecătoria Năsăud: Un an închisoare cu suspendare pentru Traian Ogăgâu

Polițiștii au aplicat legea pe Traian Ogâgău! I-au făcut dosar penal!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la RCB Electro, Iproeb, Aquabis. Se caută inginer instalații, lăcătuș, mecanic, project manager

RCB Electro caută spre angajare manipulant mărfuri și derulatorist, iar Aquabis organizează recrutare pentru inginer instalații, mecanici și electricieni, instalatori. Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB și Clinica Sanovil. Oferta completă, mai jos:

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...