5.7 C
Bistrița
joi, aprilie 18, 2024

Primarul Turc a ieșit să scoată Bistrița de sub nămeți cu lopata! Îl ajută polițiștii locali și funcționarii primăriei!

Mai mulți funcționari din Primăria Bistrița au ieșit, astăzi, la deszăpezit, după ce orașul a rămas sub nămeți în urma unor episoade de ninsoare abundentă din cursul zilei de ieri. În fruntea lor a fost primarul Ioan Turc și vicele Sorin Hangan.

În sprijinul funcționarilor publici din birourile Primăriei s-au alăturat și polițiști locali, dar și reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.

„Este o activitate desfășurată de aproximativ toți funcționării publici ai Primăriei, bărbați, printre care și polițiști locali. Noi am primit zona din Subcetate și se acționează organizat în întregul oraș pentru deszăpezire”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, șeful Poliției Locale Bistrița, Florin Frandeș.

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a pus și el mâna pe lopată și umărul la treabă ca să scoată trotuarele Bistriței de sub zăpezi.
Zonele vizate au fost trecerile pentru pietoni din proximitatea școlilor, grădinițelor, creșelor, trotuarele din fața Policlinicii, Spitalului Județean, Spitalului de pe strada Grănicerilor, a farmaciilor și bisericilor.

De asemenea, se înlătură începând cu ora 10:00 zăpada din stațiile de autobuz, pasaje, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, în Piața Mihai Eminescu, Piața Centrală, Piața Unirii, Piața Petru Rareș, Parcul municipal, dar și pe străduțele înguste și aleile dintre blocurile de locuințe unde nu au putut intra utilajele.

ARTICOLE SIMILARE

8 COMENTARII

  1. Mno!!! Deszapezire – merita marire de salar… toti!!!
    Da n-am inteles de ce e prioritate sa fie curatat in fata bisericilor????
    Din poze vad ca se curata in fata magazinelor prima si caraiman – Reclama!!!
    in rest numai de bine, scoli, policlinica, spital, farmacii… astea sunt prioritati 0.
    Sunt curios cati cetateni au iesit si ei cu o lopata – aceasta mobilizare ar trebui sa fie un exemplu pe care sa-l urmeze cetatenii…

  2. Esti penibil Turc,în continuarea te faci de ras politrucule păi te lăudau că ai trimis utilaje mai mincinosule,vezi ca nu este campanie electorală și suntem în 2022 mai nulitate nu în ani 60 să ieși cu lopata să dezapezesti orașul devi din ce in ce mai patetic incompetentule.

  3. Buna dimineata!
    Putem sa lasam rautatea deoparte si sa spunem BRAVO!
    Se poate daca vrem, data viitoare putem face un anunt public, asa pot iesi si locatarii orasului sa dea o mana de ajutor.
    Nu este o rusine sa muncesti niciodata nu a fost si nu va fi indiferent de munca prestata!
    Putem fi noi, putem fi oameni, putem fi buni!
    Haideti sa alegem sa fim buni si sa speram ca se poate mai bine!
    Intotdeauna e loc de „mai bine”.
    O zi magica si plina de bucurii in viata fiecaruia din noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.