20.7 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Proiectul Harta Verde a fost lansat la Bistrița! AFLĂ cum te poți implica:

Bistrițenii pot contribui la un oraș sănătos, un oraș mai puțin poluat și în care să fie ușor de trăit. La lansare a participat biologul Ciprian Samoilă, iar invitatul special a fost Wendy Brawer, directorul Green Map System, care a venit chiar de la New York:

Centrul Cultural Coșbook a fost un loc al oamenilor „verzi” astăzi. Proiectul Harta Verde a fost lansat la Bistrița, prezentarea fiind făcută de Ciprian Samoilă (Asociația Harta Verde România) și Wendy Brawer, director și fondator Green Map System.

Asociația Harta Verde România din Bistrița, în parteneriat cu organizația Green Map System (New York, SUA) și Biblioteca Județeană „George Coșbuc“ Bistrița-Năsăud, va lansa public proiectul Harta Verde Bistrița.

Harta Verde Bistrița este un ghid local interactiv ce cartografiază locuri reprezentative pentru un stil de viață sănătos (economie verde, mobilitate, pericole și amenințări), natură (floră, faună, sol și apă, activități în natură), cultură și societate (obiective culturale, informații de mediu, obiective publice și civice, justiție și activism).

În anul 2008, Ciprian Samoilă a lansat un ghid al locurilor sustenabile din oraș, însă nu l-a făcut public. De asemenea, s-a implicat în activități ale Green Map System atât la nivel european, cât și global. Cunoștințele acumulate de el pot ajunge acum la toți bistrițenii și, mai mult, aceștia se pot implica pentru a duce un stil de viață mai sănătos.

„În 2008, am lansat pentru uz personal un inventar, un ghid spațial al locurilor sustenabile din oraș și pe cont propriu am reușit să public digital, dar nu i-am făcut mare popularizare. Prezentam, folosind sistemul Green Map, monumentele istorice, Centrul de Informare Turistică, parcuri, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport, instituții de învățământ etc.”, a explicat dr. Ciprian Samoilă.

Un astfel de ghid este benefic pentru bistrițeni – care pot să ajungă mult mai repede unde doresc, fără a consuma prea mult timp sau resurse.

„Harta Verde Bistrița nu este o hartă pentru turiști, ci un ghid interactiv al comunităților locale cu resurse disponibile pentru un stil de viață sănătos, natură, cultură și societate.

Harta Verde Bistrița, ce face parte din programul Harta Verde România și rețeaua globală Green Map, poate fi privită și ca un instrument de localizare punctuală a problemelor și reușitelor în cadrul comunităților locale din mediul urban al municipiului Bistrița”.

Harta Verde Bistrița poate fi consultată AICI, iar aplicația de colectare date Open Green Map Site Collector, AICI. Oricine poate să își aducă contribuția la această hartă, semnalizând punctele în care se desfășoară, de exemplu, activități sportive, economie verde, evenimente culturale sau chiar unde există puncte de reparații biciclete.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.