9.4 C
Bistrița
luni, aprilie 29, 2024

Radu Moldovan despre Bogdan Ivan: Cu titlu de doctor sau fără titlu, el are titlurile câștigate

Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a declarat că Bogdan Ivan, căruia i-a fost invalidat titlul de doctor de CNATDCU, are în continuare susținerea organizației județene a PSD și nu se pune problema retragerii sprijinului politic.

Cred că e forțat termenul că teza lui a fost respinsă, i s-au cerut niște completări. Eu fac parte din categoria celor care au fost prezenți atunci când Bogdan Ivan și-a susținut teza de doctorat. Era în pandemie și avea dreptul la 10 persoane care să fie prezente la susținere. Ce-i drept, eu nu am calitățile academice necesare să mă pot pronunța, în schimb Universitatea București are. Acolo au fost, cred, 6 sau 7 cadre universitare care aveau calitățile academice necesare să se pronunțe pe lucrare.

La finalul susținerii tezei, președinta comisiei – o doamnă profesoară de sociologie, dacă nu cumva șefă de catedră sau decan în Universitatea București, ne-a anunțat că, comisia va propune acordarea titlului de doctor pentru domnul Ivan Bogdan Gruia. Am înțeles de la Bogdan că, în primăvara-vara acestui an, CNATDCU (n.r. – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) i-a solicitat niște completări și i-a dat un termen, februarie 2024, pentru a depune acele completări la lucrare.

Am înțeles că el va face acest lucru și CNATDCU va decide dacă i se acordă sau nu i se acordă titlul de doctor. Nu am știut care sunt procedurile, nu sunt cercetător, nici nu vreau să fiu, nu am calitățile academice necesare ca să mă pot pronunța. Deci asta ar fi istorioara„, a declarat Radu Moldovan.

Președintele CJ BN a mai precizat că Bogdan Ivan are în continuare sprijinul organizației județene a PSD, în ciuda acestei situații.

Bogdan Ivan rămâne pentru organizația PSD Bistrița-Năsăud Bogdan Ivan. Cu titlu de doctor sau fără titlu, el are titlurile câștigate. E un băiat foarte bun și harnic, cu calități extraordinare și nu se pune problema să i se retragă sprijinul din partea organizației PSD.

Legat de ceea ce se va întâmpla la Guvern, nu am primit niciun fel de telefon și niciun fel de informare și eu nu mă pot pronunța pe ce va face Guvernul. La modul serios, nu văd o problemă foarte mare în momentul de față, pentru că doar s-au cerut niște solicitări de completare sau clarificare a lucrării. Mi se pare un lucru mai mult decât natural și normal și nu văd să fie pusă în pericol poziția lui„, a mai completat Radu Moldovan.

Acesta a mai precizat că a auzit numai lucruri de foarte bine despre Bogdan Ivan, care conduce un minister complicat, în vremuri complicate – Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Bogdan Ivan se află de câteva zile în centrul atenției, după ce presa centrală a scris despre teza sa de doctorat.

Mai multe detalii despre subiect puteți reciti aici:

Bogdan Ivan, despre scandalul din jurul tezei sale de doctorat: CNACTDU mi-a solicitat anumite completări, până în februarie 2024. Le voi face!

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Răducu nu are proprietatea termenilor când vorbeste despre despre Bogdan Ivan, că acesta „cu titlu de doctor sau fără titlu, el are titlurile câștigate”. Acest lucru este doar în mintea unor PSD-isti.
    Radu Moldovan vrea să bagatelizeze faptul că Bogdan Ivan este ministrul PSD-ist al Cercetării, Inovării și Digitalizării, desi are o teză de doctorat invalidată de CNATDCU pentru ” irelevanţa ştiinţifică” desi a fost coordonată ştiinţific de Vasile Dîncu un senior tot din PSD, cel care în calitatea de profesor, trebuia să-și asume relevanta ştiinţifică a lucrării doctorandui. Cu toate astea Radu Moldovan nu vede să fie pusă în pericol poziția lui Bogdan Ivan la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, desi într-o ţară normală s-ar lăsa cu o demisie. Ar fi si un moment potrivit pentru reducerea numărului de ministere. In toată lumea civilizată adevărata cercetare stiintifică se face în universităti. Noi am păstrat în țară modelul sovietic din perioada comunistă în care cercetarea era concentrată în institute rupte de universități. După 1989 au existat anumite tentative timide de remediere a situatiei . Astfel, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării a fost înfiintată Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) , cu atributii în realizarea de studii ce fundamentează procesul de repartizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat al României pentru universități. Dar, ca la noi la nimeni. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării din România este o anomalie creată ca sinecură pentru satisfacerea clientelei politice aflate la guvernare.

  2. Totuși, nu este doctore la academia SRI sau ACADEMIA DE POLITIE, nici măcar nu este doctor, este doctorand, care nu a căpătat titlul iar dacă sunt probleme la teza sa sa nici nu i se dea!!! Spre deosebire de Ciuca sau Bode care sunt suspecți de plagiat și care au tezele la secret, care au luat indemnizații de doctori, adică bani de la stat pentru un posibil fals ….aici e ușor diferita situația, în rest toate bune o lume plina de doctori(uni chiar analfabeți vezi Ciuca)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.