8 C
Bistrița
vineri, mai 17, 2024

Restaurant Ardeal: Considerăm că au fost și alte cauze care au dus la cazurile de toxiinfecție

La începutul acestei săptămâni, zeci de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară. Aceștia ar fi consumat mâncare livrată de Restaurant Ardeal. Reprezentanții localului au venit cu un comunicat de presă:

Restaurant Ardeal din municipiul Bistrița precizează urmatoarele:

În primul rand menționăm că în data de 11 iulie 2023 unitatea noastră a fost supusă unui control de specialitate din partea instituțiilor abilitate, respectiv Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Bistrița Năsăud , Directia de Sănătate Publică a Județului Bistrița Năsăud, care au intervenit în urma unor sesizări din presa locală referitoare la îmbolnăvirea unor personae din localitatea Dumitrița care au servit alimente preparate în unitatea noastră.

Autoritățile sus menționate au constatat unele deficiențe dispunând întreruperea activității până la remedierea celor constatate. Neregulile constatate în organizarea și funcționarea Restaurantului Ardeal au fost remediate cu promptitudine de către personalul unității.

În cei peste 10 ani de activitate am oferit servicii de alimentație publică și nu am avut niciodată sesizări sau refuzuri în legatură cu calitatea preparatelor culinare , precum si aspecte legate de diagnosticați cu toxiinfectie alimentară.

Întâmplarea cu persoanele care au declarat că au suferit toxiinfectie alimentară o regretăm, dar considerăm că au fost și alte cauze care au generat îmbolnăvirea persoanelor respective.

Promptitudinea organelor de control și intervenția mass media este un motiv de mai mare exigență cu noi înșine pentru activitatea viitoare.

Multumim tuturor celor care ne-au apreciat calitatea serviciilor si îi asigurăm pe toti clientii nostri ca ii vom respecta si nu ne vom permite in nicio forma sa le afectam sanatatea prin preparatele pe care le oferim.

Dorim să fim o unitate de referință in sectorul de alimentatie publică oferind preparate culinare diversificate pe gustul fiecaruia si la preturi rezonabile.

Cu multumiri ,

Administrator

Adrian Sbârci

 

Despre cele întâmplate la începutul săptămânii puteți reciti aici:

DUMITRIȚA- De la botez la spital: 10 copii și trei adulți, cu toxiinfecție alimentară

Josenii Bârgăului: Cinci adulți și doi copii transportați la spital, cu toxiinfecție alimentară, după ce au participat la o înmormântare

GRAV: 69 de persoane- copii și adulți- au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară după ce ar fi mâncat de la Restaurant Ardeal

Protecția Consumatorului a amendat firma de catering ce a oferit mâncare la botezul din Ragla

Stelian Dolha (Protecția Consumatorului): Restaurant Ardeal nu se deschide până nu își rezolvă problemele! și DSV a dat amenzi

Restaurantul Ardeal a rămas și fără mașinile cu care transportau mâncarea: niciuna nu corespundea!

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.