14.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 29, 2026

Să-l cunoască lumea… din avion! Bistrițeanul „uns” la conducerea aeroporturilor din București și-a pus afiș cu el la intrare

„Uns” în luna ianuarie la conducerea Companiei Naționale de Aeroporturi București, bistrițeanul Cosmin Peșteșan s-a gândit să se facă cunoscut încă de la intrarea în Aeroportul Otopeni. Printre primele măsuri luate s-a numărat un afiș de dimensiuni mari cu el, plasat chiar la intrare într-unul din aeroporturile conduse.

De la început de an, Compania Națională de Aeroporturi București este condusă de un bistrițean. Este vorba despre Cosmin Peșteșan, un bistrițean de 39 de ani, care s-a mutat la București încă din timpul studiilor.

Cu două aeroporturi varză, cu pierderi uriașe și nevoi stringente de investiții, Cosmin Peșteșan s-a gândit că prioritatea zero este să îl cunoască lumea… Așa că, potrivit Știripesurse.ro, la intrarea în Aeroportul Otopeni ne întâmpină într-un afiș de mari dimensiuni, cu aeroportul în spate.

După cum a mai arătat Bistrițeanul.ro aici, Cosmin Peșteșan a lucrat încă de la finalizarea studiilor în instituții ale statului. A trecut pe la Primăria Municipiului București, Ministerul Mediului și chiar Bruxelles, unde a fost „policy officer” la biroul regional pentru afaceri europene al ținutului Greater Manchester.

În zona aviației aterizează în 2011, când ajunge în Consiliul de Conducere al Școlii Superioade de Aviație Civilă și mai apoi în Adunarea Generală a Acționarilor de la Tarom. A mai făcut trei cursuri de specializare tocmai în Singapore, ajungând chiar reprezentantul NATO pentru Grupul de Lucru Aviație Civilă. A mai fost și secretar de stat în Ministerul Transportului, iar în 2019 ajunge la Romatsa, companie pe care ulterior o și conduce.

Foto: Stiripesurse.ro

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: