25.9 C
Bistrița
joi, iunie 11, 2026

Situația la calea ferată din Viișoara, la doi ani de la moartea celor cinci copii: cartoane în lămpi!

La doi ani de la tragedia în care cinci copii și-au pierdut viața, avem montat semaforul la trecerea peste calea ferată din Viișoara. S-a investit, s-a montat, dar e acoperit… cu cartoane!

Mai sunt câteva zile până se împlinesc doi ani de la tragedia din Viișoara. Atunci, chiar de Ziua Copilului, cinci copii și-au pierdut viața, spulberaţi de tren. După îndelungi discuții de la acest incident, CFR a reușit să monteze semaforul, care însă e … nefuncţional.

Deși semaforul e amplasat de aproape o jumătate de an, trecerea la calea ferată din Viișoara se face tot respectând semnul STOP. Locuitorii din zonă încă așteaptă „minunea” care să aprindă luminile semaforului.

Discuțiile despre nefuncționalitatea semaforului au fost nenumărate. Dacă lucrările nu au avansat din cauza unui șanț prin care trebuiau să treacă firele de curent, acum, după ce șanțul a fost săpat, lucrările au fost oprite. Mai multe despre acest subiect, puteți reciti în materialul de mai jos:

S-au stopat lucrările la calea ferată din Viișoara! Când s-ar putea porni semaforul:

Acum, lămpile de semnalizare au fost acoperite cu… cartoane și au fost întoarse către sensul invers de mers. Asta, probabil, pentru a nu mai deruta șoferii. Până când rămâne valabilă soluția găsită de autorități? Nici cei responsabili nu știu!

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, viceprimarul Cristian Niculae și-a exprimat punctul de vedere cu privire la aceste lucrări.

În Bistrița sunt în derulare două investiții foarte importate care țin de siguranța traficului rutier și de protejarea vieților omenești.

Aceste lucrări de montare a semnalelor luminoase la trecerea la nivel cu calea ferată, în cartierul Viișoara iar cealaltă pe strada Drumul Dumitrei Vechi, unde acum se modernizează trecerea la nivel cu calea ferată prin montarea de elmente elastice pe carosabil, sunt realizate de către CFR S.A. la solicitarea Primăriei Municipiului Bistrița.

Primaria Municipiului Bistrița nu face aceste lucrări și nu se ocupă nici de verificarea și supervizarea lor.

Mi-am dorit să văd că aceste investiții se realizează cât mai repede cu putință, am solicitat informații în permanență și am oferit tot sprijinul Primăriei Bistrița pentru a se putea finaliza lucrările iar traficul să se poată desfășura în condiții normale și de siguranță.

Astăzi am avut din nou o discuție cu reprezentanții CFR care m-au informat că mai au de montat niște automatizări și lucrarea din cartierul Viișoara va fi gata în aproximativ două săptămâni”, a declarat Cristian Niculae.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GFT Delta Office Imobiliare Bistrița⁠: Cum aleg bistrițenii proprietățile cu cel mai mare potențial de creștere în 2026

Piața imobiliară din Bistrița continuă să fie una dintre cele mai dinamice din Transilvania. Cumpărătorii sunt tot mai atenți la informațiile pe care le primesc înainte de a lua o decizie. Potrivit platformei GFT Delta Office, oferta locală include sute de proprietăți actualizate constant, de la apartamente și case până la terenuri pentru dezvoltare.

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.