3.4 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 7, 2026

Spitalul se pregătește de extindere, iar lucrările la liftul 2 – heliport au fost deja demarate!

Spitalul Județean de Urgență e în plin șantier. Se lucrează la extinderea UPU, dar și la liftul 2 pentru heliport. Mai mult, se fac pregătirile necesare pentru momentul în care se va obține finanțarea pentru o anexă. Acolo vor funcționa mai multe secții.

Se lucrează de zor la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Secția UPU este în plin proces de extindere, urgențele fiind primite într-o anexă a spitalului până la finalizarea lucrărilor.

Avansează lucrurile și în ceea ce privește heliportul, iar azi au fost demarate lucrările la cel de-al doilea lift.

Au fost demarate lucrările la liftul 2 – heliport. Acesta va asigura legătura directă între UPU și heliport, câștigând timpi importanți, de multe ori dătători de viată, pentru pacienții aflați în stare critică”, a scris managerul Gabriel Lazany pe pagina sa de Facebook.

Pregătiri se fac și pentru lucrările de exindere a spitalului.

Construim un corp nou, care va fi legat de cel existent printr-o pasarelă supraetajata și, bineînțeles, creștem numărul de secții și aparatură ultraperformantă. Beneficiile extinderii Spitalului pentru pacienți și cadrele medicale:
• Extinderea specialităților medicale: Cardiologie, Cardiologie intervențională, Neurologie, Neurochirurgie, Gastroenterologie, Gastroenterologie intervențională, Oftalmologie, ORL, Endocrinologie, Chirurgie plastică și reparatorie, Hemodializă
• Extinderea blocului operator cu încă 4 noi săli de operație
• Atragerea, în continuare, a noi specialiști pentru asigurarea unor servicii medicale de calitate
• Construirea parcării moderne și robotizate”, a scris președintele CJ BN, Radu Moldovan, pe pagina sa de Facebook.

Documentația pentru finanțarea acestui proiect a fost depusă la începutul lunii mai.

Încă patru noi săli de operație și o secție de cardiologie intervențională, la spital

Conform reprezentanților CJ BN, până la finanțarea și demararea acestui proiect, mai sunt necesare unele pregătiri. Și nu implică doar logistică, ci și alte lucrări.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.