15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

SCANDAL: Angajații Prefecturii primesc spor COVID de 30 la sută

Sporul COVID acordat angajaților din Prefecturi face valuri printre cetățenii…”de rând”. Din luna august, odată cu emiterea unei Ordonanțe de Urgență, se poate acorda, prin ordin de prefect, un spor de 30 la sută la salariul de bază, angajaților din aceste instituții. Și la Bistrița, angajații prefecturii beneficiază de astfel de sporuri.

În luna augut a fost publicată OUG 131/07.08.2020 prin care s-a dat ”voie” la acordarea de sporuri COVID angajaților din Instituțiile Prefectului.

Personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanțare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe“, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului” se arată în OUG.

Acest spor se acordă pe baza unei evaluări a riscului la care aceștia se expun, dar și dacă a crescut volumul de muncă.

Personalul din instituțiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului la propunerea motivată a șefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care au presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă.se arată în același OUG.

La Bistrița se zvonește că inclusiv femeia de serviciu ar primi spor COVID, adică, toată suflarea prefecturii, înafară de prefect și subprefect.

În mod normal, pe site-ul prefecturii Bistrita ar trebui să apară ordinele date de conducerea instituției. Dar, acest ordin NU APARE.

Contactat de reporterii Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha a explicat că în luna August el nu era în funcția de prefect, ci locul său fusese ocupat- interimar- de subprefectul Eugen Curtean.

Îmi amintesc de acel ordin, pe  care l-am emis în luna august, în baza OUG 131. E ciudat că nu apare pe site. Cel mai probabil e o eroare tehnică. Voi cere purtătoarei de cuvânt să vă trimită ordinul și voi vorbi cu cei ce se ocupă de site să îndrepte eroarea, că nu e normal ca ordinele prefectului să nu fie publice. Nu mai știu exact pentru câți angajați am emis acel ordin, pentru că fiecare șef de serviciu a făcut o listă. Dar nu e adevărat, cum se zvonește, că inclusiv femeia de serviciu. Hai să fim serioși! Dar voi cere să vă trimită ordinul respectiv. Oricum, s-au acordat sporuri în funcție de voluntariat și care au ajutat pe cei din prima linie” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, subprefectul Eugen Curtean.

Purtătoarea de cuvânt a instituției a explicat reporterilor că ”Toate ordinele de prefect cu caracter public, adică cele cu caracter normativ, sunt publicate pe site-ul Instituției Prefectului. Astfel, dacă ordinul nu e publicat, e posibil să NU fie cu caracter normativ, să fie cu caracter individual, și astfel nu se publică.

Prefectul Stelian Dolha a asigurat însă că mâine va oferi informații cu privire la acest aspect.

”Astăzi sunt încă la București. Așa că nu știu, acum, câți beneficiază de acel spor. Am mai fost întrebat despre acest aspect. Hai că vă spun cum facem! Mâine, după ce mă întorc, vom face un raport complet, cu toate informațiile: cât la sută din personal primește acest spor și care au fost motivațiile pentru a-l acorda. E vorba de acordare a acestui spor în funcție de implicarea pe COVID. Dar mâine vom oferi o informare, un raport cu privire la acest aspect” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Acest spor se oferă pe TOATĂ perioada stării de alertă.

Instituția Prefectului a desfășurat programe cu publicul, din august încoace,  pentru audiențe, la serviciul de apostilă, la cel de pașapoarte, permise și înmatriculări.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...