1.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Supercom vrea mai mulți bani și pentru menținerea curățeniei în oraș

Supercom cere Consiliului Local să aprobe o majorare a prețurilor pentru salubrizarea pe străzile municipiului. Pentru unele servicii, tarifele practicate o să crească și cu 37%.

Operatorul de salubrizare, Supercom cere o creștere a tarifului pentru salubrizarea străzilor din municipiu. Cererea operatorului se va afla pe masa consilierilor locali, la ședința ordinară din această săptămână. Aceasta ar fi prima solicitare de majorare a operatorului de când prestează aceste servicii.

„În prezent, urmare a modificărilor legislative succesive, salariul de bază minim brut pe țară este de 2230 lei. Aceste majorări succesive ale salariului de bază minim brut pe țară garantat au determinat o creștere a costurilor operatorului mai mare de 5%, pe o perioadă de 3 luni consecutiv. Cât privește modificarea de tarif pentru operațiunea de transport deșeuri stradale, aceasta este legată de creșterea tarifului achitat de delegat către Vitalia Servicii pentru Mediu – Tratarea Deșeurilor SRL, pentru depozitarea deșeurilor municipale la depozitul din cadrul SMID Tărpiu de la 69,7 lei/tonă la 154,79 lei/tonă”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Practic, acum, Primăria Bistrița dă pentru 1.000 de metri pătrați de măturat manual 18,2 lei, prețul urmând să crească cu 18%, la 21,5 lei. În cazul măturatului mecanizat a aceleiași suprafețe, acesta costă 6,94 de lei, prețul urmând să crească cu 6,8%, la 7,41 de lei.

Curățatul rigolelor (1.000 de metri pătrați) costă municipalitatea 69,8 lei, prețul urmând să crească cu 24,6%, la 87 de lei. Pentru spălatul carosabilului, Supercom încasează 30,2 lei, prețul urmând să crească la 32,3%. Stropitul carosabilului crește de la 4,14 lei pentru 1.000 de metri pătrați, la 4,41 de lei.

Supercom încasează bani și pentru colectarea de cadavre de animale. Prețul este de 47,11 per kilogram, tariful urmând să crească la 50,36 de lei

Cea mai mare creștere o înregistrează transportul de deșeuri stradale. Dacă până acum se încasa 228,6 lei per tonă, dacă Consiliul Local aprobă majorarea de 37%, prețul va crește la 313,6 lei per tonă.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.