17.4 C
Bistrița
luni, iulie 27, 2026

SURSE: Un polițist de la Imigrări și-ar fi luat la bătaie șeful. Scandalul s-ar fi lăsat cu dosare penale

Luna trecută, un polițist de la  Biroul pentru Imigrări al județului Bistrița-Năsăud și-ar fi luat la bătaie tocmai șeful. Totul s-ar fi petrecut în timpul programului, chiar în instituție. Întreg scandalul s-a lăsat și cu plângeri penale, dosarul ajungând la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Scandalul despre care vorbește pe la colțuri toată lumea și pe care oficial nimeni nu vrea să îl comenteze s-ar fi petrecut în luna martie a acestui an. Protagoniști: un polițist de la Biroul pentru Imigrări al județului Bistrița-Năsăud și șeful său, pe care l-ar fi luat la bătaie chiar în instituție, în timpul programului.

De la ce a pornit totul nu prea se știe, cert este faptul că întreg incidentul s-a lăsat și cu o plângere penală depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița. Întrucât cei implicați ar avea grad de ofițer, dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Surse judiciare au confirmat pentru Bistrițeanul.ro existența dosarului, dar și faptul că s-ar face cercetări pentru purtare abuzivă și/sau ultraj. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, unde ar fi fost inițial înregistrată plângerea, nu a confirmat și nici infirmat informația. Bistrițeanul.ro a înaintat o cerere Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în care solicită mai multe informații despre acest incident.

Polițistul iute la mânie, se pare, se află în sistem de foarte mulți ani.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: