16 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

Tânăr din Șirioara, bătut în propria casă în timp ce dormea

Un tânăr de 30 de ani a fost agresat în propria casă, de doi indivizi, la doar o zi după Crăciun. Acesta dormea în timp ce a fost lovit de cei doi, iar motivul agresiunii, se pare, nu este jaful.

Incidentul s-a produs în data de 28 decembrie, la domiciliul unui tânăr de 30 de ani din satul Șirioara, comuna Șieu Odorhei. În timp ce dormea, doi indivizi au intrat în locuința sa și au început să îl lovească.

Tânărul nu încuiase ușa locuinței, astfel că cei doi au pătruns cu ușurință în interior. Se pare că motivul agresiunii nu este jaful, întrucât din locuință nu lipseau bunuri. Deocamdată nu se știe ce i-a determinat pe cei doi să îl lovească pe tânăr.

„Ca urmare a activității și cercetărilor desfășurate, la data de 30 decembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat doi bărbați de 39 de ani și respectiv 28 de ani, ambii din Cristur-Șieu, bănuiți de comiterea faptelor. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovire sau alte violențe» și «violare de domicliu»”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.

Foto: Arhivă

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: