14.3 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

Teraplast – „2020 a fost cel mai bun an din istoria Grupului Teraplast”

Teraplast a doborât toate recordurile în anul 2020. Deși a trecut printr-un an de criză sanitară, s-au adaptat introducând măsuri de siguranță, astfel încât personalul să nu fie afectat.

„Criza” nu a fost un cuvânt definitoriu pentru companie, decât din perspectiva sanitară. Din punct de vedere al business-ului, 2020 a fost cel mai bun an al său.

Fabricile companiei au funcționat fără întrerupere. Pentru divizia de Instalații, care se preconizează că va genera peste 70% din cifră în anul 2021, numărul comenzilor a depășit capacitatea de producție. Așadar, s-a ajuns în situația în care au fost refuzate comenzi. Pentru ca această situație să nu devină repetitivă, compania a decis să investească peste 73 milioane de lei . Suma are ca scop creșterea capacității de producție cu 50%.

Teraplast a fost una din puținele companii care într-un an pandemic, a reușit să-și dubleze profitul. În plus, a depășit cifra de afaceri cu un miliard de lei. Această evoluție a fost posibilă din mai multe motive :

”Contextul a fost favorabil pentru Grupul TeraPlast în 2020.Construcţiile au crescut, şantierele au rămas deschise, iar statul a făcut plăţile la timp pentru lucrările de infrastructură. Banii au circulat şi se vede în evoluţia macro a sectorului. Noi, de celalată parte, am răspuns dinamic la mediul favorabil. Cel mai performant segment al grupului a fost business-ul de Instalaţii. Acesta a contribuit la rezultatele grupului cu o cifră de afaceri de 292 milioane lei şi cu EBITDA de 43 milioane lei.

Acesta reprezintă un într-un rezultat operaţional cu 66% mai bun decât în anul precedent. Îmbunătăţirea semnificativă a acestui indicator esenţial a fost efect al creşterii volumelor, dar şi a măsurilor de eficientizare operaţională. Cererea ridicată din piaţă ne-a permis sa ne ajustăm politicile de preţ si în urma variaţiilor favorabile apărute din costul materiilor prime. Mizăm în continuare pe o îmbunătăţire a acestui segment. Proiectele noi ce vor fi implementate în 2021 vor contribui cu aproximativ 12 milioane de lei la creşterea EBITDA în 2021, conform proiecţiilor noastre, pe care le considerăm realiste”, spune Ioana Birta, CFO al TeraPlast.

TeraPlast a depășit miliardul de lei cu divizia de oțel

TeraPlast și-a depășit cifra de afaceri cu 1 miliard de lei și cu ajutorul diviziei de oțel. Aceasta a iețit din structura Grupului în data de 26 februarie. La momentul tranzacției, TeraPlast a încasat 373 mil. lei.

Viitorul grupului, în materie de dezvoltare, va fi centrat pe divizia de mase plastice. Aceasta se va realiza prin societățile TeraPlast, Teraplast Folii Biodegradabile și Somplast. Somplast este ultima venită în Grup, și va fi integrată dupa primirea avizului de la Consiliul Concurenței. TeraPlast Folii Biodegradabile va demara producția în cea de-a doua parte a anului 2021. Proiectul a fost realizat în urma unei investiții greenfield, cofinanțată prin ajutor de stat, în valoare de 58 mil. lei.

Divizia Plastic a avut anul trecut o cifră de afaceri de 396,9 mil de lei şi EBITDA de 56,5 mil de lei. Pentru 2021, TeraPlast își propune o cifra de 636 mil lei. Din acestea, peste 100 vor fi generate de investițiile noi. Odată ajunse la maturitate, se preconizează că vor genera vânzări de peste 250 mil. lei.

În viitor, Grupul Teraplast are în vedere achiziția a cel puțin doua companii cu domenii de activitate similare celor deja existente în cadrul grupului. Noile ”achiziții” trebuie să realizeze produse exportabile sau care pot disloca importuri de pe piața internă. Nivelul financiar este o altă trăsătură de bază. Teraplast caută să achiziționeze companii cu indicatori financiari similari cu ai săi, și un grad de indatorare scăzut.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.