21 C
Bistrița
luni, iulie 7, 2025

Tibi Ușeriu se întoarce în iadul alb și concurează la o altă cursă extremă desfășurată la -50 de grade

Bistrițeanul Tibi Ușeriu își va testa și în acest an limitele în iadul alb, însă nu la competiția pe care a câștigat-o deja de trei ori. Anunțul a fost făcut de alergător pe pagina sa de Facebook.

La începutul lunii februarie, Tibi Ușeriu își va testa din nou limitele în tărâmul frigului, de data aceasta la Yukon Arctic Ultra, o cursă de 700 de kilometri, care se desfășoară în Canada și unde temperaturile pot scădea până la -50 de grade.

Bistrițeanul a câștigat deja de trei ori 6633 Arctic Ultra, unul dintre cele mai dure ultramaratoane din lume. Ultima sa participare a avut loc anul trecut, ceilalți români care au luat startul abandonând în primele două zile.

Întrebat în urmă cu câteva zile de jurnaliști dacă mai are de gând să concureze la 6633 Arctic Ultra, bistrițeanul a spus că anul acesta nu, însă are în vizor altă cursă. Se pare că era vorba despre Yukon Arctic Ultra, anunțul fiind făcut chiar astăzi de sportiv pe pagina sa de Facebook. Acesta dedică participarea la această cursă proiectului Tășuleasa Social – drumul Via Transilvanica.

 „În 3 februarie voi lua startul la o nouă cursă extremă Yukon Arctic Ultra. Voi încerca să parcurg cei aproape 700 de kilometri cu gândul la un drum spre acasă, al nostru. Fiindcă Via Transilvanica, o să vedeți, într-o bună zi va face parte din viața multor români și străini. Alerg așadar ca ambasador al Via Transilvanica, acest Camino românesc, care ne poate aduce pe toți mai aproape unii de alții. Iar acum, parcă e nevoie de acest lucru mai mult ca niciodată”, a precizat alergătorul.

[arve url=”https://www.facebook.com/ViaTransilvanica/videos/245510972861854/” /]

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătăți dulci, dar sănătoase, la Gelateria Aniela, în meniul fără zahăr: tarte, rulouri, batoane raw-vegane sau magiunele

Vitrinele cofetăriilor și gelateriilor sunt pline de bunătăți ce fac cu ochiul oricărui trecător. Culori, texturi...

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.