3.7 C
Bistrița
vineri, aprilie 19, 2024

Tinerii care au lăsat un adolescent într-o baltă de sânge ar teroriza un cartier întreg: alt copil a fost amenințat și alergat cu bâtele

Tinerii care în weekend au lăsat un adolescent într-o baltă de sânge au comis-o din nou, la doar câteva zile de la primul incident. Un alt adolescent a fost amenințat și alergat cu bâtele până acasă, după ce ar fi refuzat să îi dea bani unei fete din gașcă.

Weekendul trecut, un adolescent de 17 ani a fost luat la bătaie de doi indivizi, care i-au cerut bani și ulterior au vrut să îi fure bicicleta. Mai multe despre acest incident puteți citi AICI.

La două zile distanță, aceiași doi indivizi aleargă cu bâte un alt copil de 15 ani, care refuzase să îi dea bani unei fete din gașcă. Se întâmpla în zona Lamă, aproape de magazinul Atlantis.

Victima este un adolescent de 15 ani stabilit cu familia în Franța, care venise în vacanță în România. Se pare că de 3-4 săptămâni gașca respectivă îi cere bani adolescentului. Iar când a refuzat să dea ceea ce ei numesc „taxă de protecție”, s-a trezit cu banii luați cu forța din portofel.

Acum două zile, între adolescentul de 15 ani și una dintre fetele din gașcă a izbucnit un conflict, după ce copilul a refuzat să îi dea tinerei bani. Fata l-a scuipat cu suc. După care au urmat mai multe amenințări. Iar la scurt timp au apărut 6 tineri cu bâte care au alergat adolescentul până în scara blocului unde locuia.

Cei doi ar teroriza o zonă întreagă

„Acum două zile, l-am sunat noi, eram ieșiți să mâncăm, la un local. Copilul respira greu și nu știam ce s-a întâmplat cu el. 6 indivizi au fugit după el cu bâte până în scară. A avut noroc că nu l-au prins.  I- am prins eu pe doi dintre ei care mi-au spus: așa se întâmplă dacă nu dă taxă de protecție. Fără nicio jenă au recunoscut, pentru ei e ceva normal”, a explicat tatăl adolescentului, pentru Bistrițeanul.ro.

Printre cei 6 care l-au alergat și amenințat pe tânăr se numără și cei doi tineri care l-au bătut în weekend pe celălalt adolescent. Se pare că cei implicați locuiesc în zona Han – Lamă și Subcetate. Iar să pretindă diferite sume de bani pentru a evita o bătaie ar fi o practică uzuală pentru ei.

Tinerii „operează” în zona Han-Lamă, dar și în Parcul Municipal, vizați fiind adolescenții.

Tatăl adolescentului alergat de cei 6 indivizi spune că ieri a depus plângere la poliție. În ciuda faptului că agenții aflați la intrarea în sediul IPJ BN l-ar fi încurajat să nu o facă.

Același lucru l-ar fi pățit și tatăl adolescentului agresat weekendul trecut. Și el se pare că ar fi fost luat la rost de polițiști pentru că băiatul lui i-ar fi ațâțat pe indivizi.

„Ieri, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița au fost sesizați prin plângere de către un bărbat, cu privire la faptul că fiul acestuia, un tânăr de 15 ani din municipiu ar fi fost victima infracțiunii de amenințare.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să documenteze aspectele sesizate”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Îi rugăm pe bistrițenii care locuiesc în zonele amintite și au informații despre modul de operare al acestor tineri să ne contacteze.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

6 COMENTARII

  1. Dacă în loc de 90 de polițiști locali ar fi în strada 90 de polițiști adevaratri în Bistrița ar fi altfel , resurse cheltuite de primarii degeaba în loc ca, cu banii respectiv sa angajeze adevărată politie oameni competenți și sa fie în strada, am scăpa poate și de droguri, tâlharii, furturi!!! Cat timp exista aceasta instituție fără noima numita în scârbă POLITIE LOCALA, nu o sa fie mare branza !!

  2. asteptam sa iasa primarul sa faca o declaratie de presa in acest sens. Linistea si siguranta noastra pe strazi este treaba mnealui!!!! Nu toti locuim pe centru !!!! vrem urgent prinderea acestor nesimtiti si a acestor domnisoare de cartier bombardiere care n-au in cap decat tarate, sa fie mutati la o inchisoare sau centru de detentie minori, sa ii vedem pusi la treaba sa stearga bancile din parc, sa mature seminte si sa adune gunoaie. De ce nu se face nimic??????????????????? pana cand noi platitorii de impozite vom fi mereu cei abuzati, taxati si mereu fara castig de cauza??? O sa ziceti ca sunt minori! foarte bine, sa fie pusi deoparte si la treaba. Ca asa cum stiu sa fie smecheri pot sa fie si in slujba noastra a celor care le platim alocatiile si gratuitatile. Domnului primar ii cerem urgent securizarea orasului !!!!!!!!!!!!!!!!!! e plin de cersetori si de persoane dubioase. Sa gaseasca solutii ca de aia e acolo si de aia si-a angajat atatia consilieri prieteni!!!!

  3. Si daca au fost identificati dupa primul incident, ce mai cautau in strada, pentru a comite altele?
    De ce sunt mai protejati raufacatorii decat cei nevinovati, care devin victime??!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Crama JELNA, Clinica Sanovil și RCB Electro

Crama JELNA are nevoie de bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut, economist, asistent medical generalist. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ROMBAT, RCB Electro, STEWO Năsăud și Aquabis. 

Se fac angajări la Stewo Năsăud și Supercom! Se caută secretară cu abilități de contabilă și operator în Sânmihaiu de Câmpie

Societate comercială din Sânmihaiu de Câmpie angajează secretară cu abilități de contabilă și operator introducere date. Noi locuri de muncă sunt disponibile la ICPE Bistrița și Restaurant Hotel Coroana. Supercom are nevoie de conducători auto și mecanici, dar și muncitori necalificați. 

Mobilă nouă, fără defecte! Calitate germană, prețuri excelente! Mobilă Outlet Gherla oferă un discount de 10% cititorilor noștri la toate piesele de mobilier! Oferta...

Mobilă Outlet Gherla aduce pe piața din România mobilă nouă, sigilată și de cea mai înaltă calitate, de la furnizori consacrați din Germania. Aici găsiți o gamă variată de mobilier pentru toate încăperile locuinței, la prețuri mult mai mici față de prețul de catalog al furnizorilor.