3 C
Bistrița
duminică, noiembrie 3, 2024

UNIC! S-a deschis primul aprozar cu legume „Produs în Bistrița-Năsăud”

Unicat în județ, ieri și-a făcut debutul aprozarul „Produs în Bistrița-Năsăud”. O afacere promițătoare care oferă un amalgam de produse, toate bio. Dacă vrei să te înfrupți din legume sănătoase și fructe suculente, aici este locul potrivit!

Încă de ieri, de la ora 9 dimineața, afacerea pare să funcționeze ca pe roate, conform Andreei Bodiu, proprietara acesteia. Povestea familiei Bodiu sună cam așa :

De aproape cinci ani de zile, de când au început să planteze în serele pe care le dețin, cei doi soți visează să își deschidă propriul magazin. Conștienți că acest lucru necesită timp, ei au luat totul pas cu pas, au investit, însă visul lor abia acum capătă contur și devine realitate. Anul trecut au reușit să acceseze fonduri europene cu ajutorul cărora s-au extins, făcând încă două sere pe lângă cele cinci deja existente. În tot acest timp, produsele lor se vindeau în piață.

„Era ok și în piață, dar acolo nu erai doar tu ca și producător, erau și comercianții, și atunci am vrut să ne facem cunoscută și partea aceea de producător și să mergem cât mai mult pe produse bio. Pe cât posibil biologice și cu gust pentru că lumea e sătulă de produse fără gust”, spune Andreea Bodiu despre experiența din piață.

Produsele tradiționale românești sunt vedetele magazinului. Mare parte din ce se poate vedea pe rafturi provine din zona Bistriței, întrucât investitorii sunt cu totul împotriva importării din Olanda, Grecia sau alte țări, a căror nume îl mai auzim în piețe și magazine. Mai mult decât atât, pe principiul „ce-i în mână nu-i minciună”, putem fi asigurați de faptul că ce consumăm nu a fost distrus de-a dreptul cu toate pesticidele și substanțele dăunătoare.

De fapt, fructele cu adevărat sănătoase sunt cele în care mai trăiește un vierme și care mai au o pată pe ele. Paradoxal, însă perfecțiunea poate fi obținută doar prin mijloace nu tocmai naturale. Ambii soți au studii postliceale în domeniul agriculturii, așa că produsele sunt pe mâini bune! Întreaga plantație se întinde pe 40 de ari, la care se adaugă 30 de ari de vie, unde se găsesc soiuri precum Sauvignon, din care iese cel mai gustos vin.

În serele pe care le posedă, Andreea și Florentin Bodiu lucrează alături de familie și cei apropiați, spunând că mână de lucru nu se găsește așa ușor. Agricultura necesită atenție tot timpul, așa că cei doi se împart acum între magazin și sere.

Înscriși în asociația „Produs în Bistrița” încă de la înființarea acesteia, soții Bodiu au avut curajul să se extindă doar acum, iar dacă vor fi apreciați își vor mări afacerea cu siguranță. Însă interesul în domeniu nu este unul recent. Agricultura pare să aibă continuitate întrucât și generațiile trecute ale familiei Bodiu obișnuiau să comercializeze produse. Dacă primul punct de desfacere a fost piața, aprozarul proaspăt deschis are acum prioritate și oferă clienților doar produse alese.

Dacă vrei să dai o geană, magazinul de bunătățuri este deschis de luni până vineri între orele 08:00-21:00 și sâmbăta între 09:00-21:00. Acesta este situat pe Bulevardul General Grigore Bălan.

Marina Coroian

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

GUMIX Bistrița: Servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație! Inclusiv HOTEL pentru cauciucuri

Băieții de la GUMIX aduc bistrițenilor servicii complete de vulcanizare, cu aparatură de ultimă generație. Profesionalismul...

Descoperă duo-ul perfect pentru o igienă bucală corespunzătoare!

Menținerea unei igiene orale corespunzătoare este esențială pentru sănătatea dinților și a gingiilor. În ultimii ani, tehnologia a adus o serie de inovații în domeniul îngrijirii dentare, cele mai notabile fiind irigatorul bucal și periuța de dinți electrică.

Mare fan PIZZA?! NU rata evenimentul de la Colina Unirea, din weekend! E cu degustare: diferite tipuri de pizza gourmet, chiar pizza dulce!

Dacă iubești pizza și vrei să o încerci în toate combinațiile posibile, chiar rare - gourmet,...