24.1 C
Bistrița
marți, mai 26, 2026

Ursul atacă din nou: Un cioban, mușcat de urs în Petriș

Ambulanța a fost solicitată să acorde ajutor unui bărbat din Petriș. Acesta este ciobanul satului și a fost mușcat de urs. Victima va fi transportată la UPU Bistrița.

Acum o săptămână, în Dealul Negru, un vânător a fost mușcat de cap, de un urs. Animalul fusese rănit prin împușcare, cu o zi înainte să îl muște pe vânător.

Totuși, acesta și-a găsit sfârșitul, colegii vânătorului împucându-l mortal pentru a-l salva pe coechipierul lor.

Astăzi, un nou incident a avut loc. De data aceasta, în localitatea Petriș.

Un apel la 112 solicita intervenția Ambulanței pentru a-i acorda ajutor medical unui cioban mușcat de urs.

„Echipajul cu medic SAJ ajuns la fața locului a găsit o victimă de sex masculin în vârstă de 38 de ani mușcat de urs, conștient, cu plăgi prin mușcătură la nivelul coapsei drepte, coapsei stângi și gambei stângi. Aceasta a fost stabilizată și va fi transportată la UPU Bistrița pentru mai multe investigații și tratamente de specialitate”, a anunțat Ciprian Păcurar din cadrul SAJ BN.

S-ar părea că ursul a fost ”deranjat” de prezența ciobanului, sărind direct la el.

”Ciobanul atacat e un zilier al ciobanilor ce se ocupă de oile de la noi din comună. Cei doi erau cu turma la păscut, în zona unde a fost Miro. Bărbatul atacat era în spatele turmei, în apropierea unui tufăriș mai înalt. Ursul a ieșit dintre tufe și a sărit direct la el. Nu a vrut să atace turma. Urșii erau învățați să vină la fructe acolo. Probabil a fost deranjat de prezența ciobanilor. De aceea a sărit direct la el și l-a mușcat de picioare. Câinii l-au salvat” a explicat primarul comunei Cetate, Tarniță Lucian.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos:  

Rigoare medicală și tehnologie de top: Redefinește-ți silueta și scapă de celulită la Clinica ALTEO Bistrița!

Vara se apropie cu pași repezi și înainte de toate, e musai să vă simțiți bine...