-0.1 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

VIDEO: APIA BN, codașă la plata subvențiilor către fermieri!

Prefectul Stelian Dolha a cerut explicații reprezentanților APIA pentru faptul că la noi în județ, plățile către fermieri ajung ultimele. Daniela Avram a explicat CARE ar fi motivele generale. Totodată, aproape 300 de fermieri au decedat, și e nevoie de mai multă hârțogărie.

Peste 30.000 de fermieri au depus cereri pentru subvenții de la APIA. Pentru plata acestora a fost aprobată suma de 23 milioane de euro, mult mai mică față de cea de anul trecut.

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, Stelian Dolha a cerut explicații pentru întârzierea plăților.

Am văzut că într-un raport național, APIA BN este codașă la plata subvențiilor. Vreau să știu care este problema” a cerut prefectul județului.

Directorul instituției, Daniela Avram a explicat că județul nostru are numeroase controale.

Județul Bistrița-Năsăud este ultimul de plată pe partea avansului având în vedere că suntem zonă de munte, iar cererile care se depun la nivel de centru județean sunt cu 90% acoperirea tuturor schemelor care se gestionează în cadrul APIA. Având în vedere că avem o pondere așa de mare de absorbție a banilor, din această cauză avem și controale. Fiind vorba de fonduri europene, suntem primii la nivel de țară referitor la eșantionul de control. Din această cauză, până nu se efectuează toate controalele, noi, APIA, nu putem să facem plățile” a declarat aceasta.

Daniela Avram a explicat că fermierii și-ar putea lua banii din bancă, dar aceștia vor ”doar de la APIA”.

Pe lângă acest lucru, pentru 262 de fermieri ce au depus cereri…lucrurile s-au complicat din cauza…COVIDULUI.

Avem 262 de fermieri care au depus cererile, dar, decedând, nu mai pot beneficia. Acolo trebuie să așteptăm să vină urmașii, să se facă procedura de transfer să vedem unde virăm banii. Din ce am discutat cu centrele locale, cu primăriile, destul de mulți dintre cei 262 de fermieri au decedat din cauza Covid” a explicat directorul APIA BN, Daniela Avram.

Mai jos, situația și statistica privind subvențiile oferite de APIA BN, comparativ, pe ultimii trei ani:

Subventii APIA BN

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: