24.1 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 4, 2026

VIDEO – AVERTISMENTUL lui SUCIU: Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ!

La final de mandat ca si ministru al dezvoltării, Daniel Suciu a ținut să sublinieze proiectele care le-a făcut ”să prindă viață”. Acesta a enumerat investițiile și s-a declarat mulțumit de munca depusă pentru conjudețenii săi. Mai mult, a lansat și un avertisment. ”Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile din județ!” a avertizat Daniel Suciu.

Astăzi s-a semnat contractul de finanțare pentru Complexul Sportiv din Wonderland. La eveniment a fost prezent și Daniel Suciu, ministru al dezvoltării.

Acesta a ținut un speech de ”rămas bun” al final de mandat. A subliniat proiectele pe care a reușit să le finanțeze. Și s-a declarat mulțumit de ceea ce a făcut pentru conjudețenii săi.

Pot să spun cu mâna pe inimă că mi-am făcut datoria față de locuitorii județului Bistrița Năsăud. Stau cu capul sus și pot să privesc absolut pe oricine, pentru că această echipă a livrat rezultate și lucruri lăsate în paragină și obiective de care nimeni nu s-a interesat. Și voi urmări cu foarte mare atenție lucrurile și aceste obiective de investiții pentru că noi le lăsăm în acest stadiu.” a explicat Daniel Suciu.

Care sunt ultimele patru proiecte pentru care a ”tras sfori” spre finanțare, vedeți în video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/GsF8WueSCq4″ /]

Date fiind eforturile depuse pentru județul său, Daniel Suciu și-a încheiat ”mandatul” cu un avertisment.

Și lansez un avertisment public: să nu îndrăznească nimeni să oprească nici măcar una din aceste investiții. Vă mulțumesc și mă bucur că mi-am făcut datoria față de județul Bistrița Năsăud” a concluzionat Daniel Suciu.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.