-0.2 C
Bistrița
marți, decembrie 23, 2025

VIDEO: Caravana copilăriei, în această săptămână, în cartierele Bistriței! Și la Ghinda!

Momente speciale, pline de culoare și veselie, pentru copiii din cartierele Bistriței. În această săptămână, Caravana Copilăriei poposește la ei. Chiar și la Ghinda!

Cu ocazia Zilei Copilului, Primăria Bistrița a organizat două spectacole de teatru de păpuși. Au putut participa copiii care au venit însoțiți de părinți vaccinați.

Primăria Bistrița: Spectacole de 1 Iunie pentru copiii cu părinți vaccinați

Pentru copiii din cartierele Bistriței, Caravana Copilăriei ajunge în această săptămână.

„Caravana a fost azi la Sărata, și urmează celelalte cartiere. Copiii vor primi dulciuri, rechizite, jucării, cărți. Iar actorii teatrului „Alexandru Misiuga” îi vor bucura prin reprezentații”, a explicat Ioan Turc.

Caravana ajunge, în mod normal, la grădinițe și școli. Cartierul Ghinda NU are însă unitate școlară.

Caravana va ajunge inclusiv la Ghinda. Într-o după-masă”, a asigurat edilul.

În săptămâna 7-11 iunie „Caravana Copilăriei” va poposi la școlile și grădinițele din localitățile componente, iar cei mici vor avea parte de numeroase activități distractive și cadouri”, era anunțul postat inițial pe pagina Primăriei Bistrița.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, Beclean, Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent șef șantier, economist, psiholog

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. IPROEB angajează operatori cabluri electrice, iar Aquabis caută încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! Lista completă, mai jos:  

Se fac angajări la IPROEB, Aquabis și Arcsim Construct! NOI locuri de muncă, în Bistrița, Năsăud și Beclean

IPROEB angajează operatori cabluri electrice, Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Restaurant ARENA by Casa EMA, ARCSIM Construct, Fan Courier sau Crama Jelna.

Noul Kodiaq Sportline 4×4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus

Noul Kodiaq Sportline 4x4, SUV-ul Škoda pregătit pentru drumurile din județ, este disponibil acum la MATEROM AUTOMOTIVE cu Clever Bonus de 3.000 €* și Garanție extinsă 4 ani.