0.8 C
Bistrița
vineri, februarie 14, 2025

VIDEO: Cornelia Vlașin, directoare la Arhivele Naționale BN, despre comorile pe care le caută aici oameni din Brazilia, SUA sau Franța

Invitată la emisiunea Oameni din Bistrița-Năsăud, Cornelia Vlașin, directoarea Serviciului județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud a povestit despre activitatea instituției și rolul acesteia în istoria contemporană.

La Arhive se găsesc titlurile de proprietate ale strămoșilor noștri, dar și acte importante ale unor instituții sau societăți comerciale – a subliniat Cornelia Vlașin.

În 2021 am avut peste 1.000 de solicitări. În ultima perioadă a crescut numărul acestora. Pentru că s-a modificat o lege, iar acum se acordă compensații și urmașilor celor care au fost deportați sau închiși în lagăre. Proporția a scăzut pe proprietate.

În anii trecuți, solicitările pentru documente eliberate de Arhive pentru a dovedi o proprietate erau în jur de 55%. Urmau actele de școlaritate, cele de stare civilă și actele de vechime. Avem puține state de plată. Dar voluntar și benevol, am făcut și o situație societăților desființate. Oamenii vin la Arhive pentru diferite documente ale societăților desființate. Dacă nu le avem, îi îndrumăm unde să caute”, a mai spus Cornelia Vlașin.

Oamenii vin la Arhive și pentru a-și întocmi arborele genealogic.

În anii trecuți veneau și din străinătate cercetători. „A venit un tânăr din Brazilia, al cărui bunic fusese dus la Auschwitz, și care voia să-și descopere rădăcinile. S-au prezentat și oameni din SUA sau Franța, nu neapărat sași… Emoționant a fost și când a venit, de pildă, nepoata lui Solomon Halița cu documentele sale și cu un carnet care cuprindea date istorice ale familiei. Acesta i-a aparținut fratelui lui Solomon, Alexandru Haliță, protopop greco-catolic la Năsăud”, a mai explicat Cornelia Vlașin.

În ultimii doi ani de zile au crescut donațiile către Arhive – a completat Cornelia Vlașin. În schimb, în școlile din județ se vorbește prea puțin despre această instituție. Profesorii de istorie nu s-au gândit până acum să-i invite pe arhiviști la povești.

Cornelia Vlașin a explicat că instituția pe care o conduce se află în discuții cu Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud pentru un viitor parteneriat cu școlile din oraș.

Directoarea Arhivelor Bistrița-Năsăud a mărturisit că a ales Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție din București. În primul rând pentru că i-a plăcut foarte mult istoria, dar și pentru că instituția oferea, la finalul studiilor, un post.

Este vorba de secția Civilă, nu oferea niciun fel de grad, chiar dacă era în cadrul Academiei de Poliție. Concurența a fost foarte mare. Am fost 13 candidați pe un loc. Iar locuri nu erau decât 20. Nu știam la început prea bine cu ce se mănâncă arhivistica, dar am avut profesori excepționali. Am studiat și limbile vechi, iar eu m-am specializat în româno-chirilică și turco-osmană. Licența mi-am dat-o pe documente turco-osmane de la Ada Kaleh”, a povestit Cornelia Vlașin.

În 2018 a susținut un concurs foarte greu pentru a ajunge în fruntea Arhivelor Județene Bistrița-Năsăud. La concurs s-au înscris 26 de candidați. Doar 7 au trecut de proba scrisă, iar patru candidați s-au ales și cu funcții în urma acestuia. Cornelia Vlașin a obținut atunci cea mai mare notă pe țară, la o diferență de 10 puncte față de al doilea candidat din București.

Care este cea mai valoroasă donație din Arhivele Bistrița-Năsăud și ce documente pot fi studiate aici – descoperiți urmărind întreaga emisiune, mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.

STEWO Năsăud angajează asistent manager și controlor calitate. Depozitul AnnaFiori caută grădinar calificat

Depozitul de Flori AnnaFiori.ro Sărata angajează grădinar CALIFICAT pentru perioada 1 martie – 1 noiembrie. STEWO Năsăud are nevoie de un Asistent manager și un Controlor Calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Restaurant Arena by Casa EMA, Clinica SANOVIL Bistrița și Fan Courier:

18GYM deschide o sală de fitness ultra-modernă în Bistrița, în OK Shopping Center 

O experiență premium la prețuri accesibile, într-un mall nou și modern: 18GYM, lider național în industria fitness-ului, aduce un nou standard de performanță și calitate în Bistrița, odată cu deschiderea unei săli de fitness ultra-moderne în OK Shopping Center – cel mai nou mall din oraș.