3.3 C
Bistrița
duminică, februarie 8, 2026

VIDEO – Eugen Bușcoi, primarul din Zagra: O veste bună pentru locuitorii din Aluniș, afectați de inundațiile din februarie

Invitat în studioul Bistrițeanul Live, primarul Eugen Bușcoi din Zagra a vorbit, între altele, despre lucrările care se desfășoară în localitatea pe care o administrează. Edilul a venit și cu o veste foarte bună pentru localnicii din Aluniș care au suferit de pe urma alunecărilor de teren din februarie:

Primarul Eugen Bușcoi, invitat în studioul Bistrițeanul Live, a vorbit despre investițiile în localitatea pe care o administrează, referindu-se și la drumul județean Cociu – Mocod – Zagra. 

Drumul a fost asfaltat total, până sub munte, iar acolo avem o zonă foarte frumoasă. Lumea obișnuiește să vină acolo pentru a admira peisajele superbe. Au fost mulți inclusiv iarna trecută, sperăm să urmeze și investitorii”, a mai precizat Eugen Bușcoi.

Edilul din Zagra a explicat că două cabane au fost făcute deja, acolo, iar una chiar pe fonduri europene.

Se lucrează și la canalizare. „Zilele acestea am avut discuții cu constructorul, care lucrează deocamdată doar cu o echipă. L-am rugat să suplimenteze, și ne-a promis că așa va face: va aduce încă o echipă la săpat și una la stația de epurare.

Este o lucrare foarte importantă. Am finalizat canalizarea la drumul județean, și continuăm acum cu această lucrare”, a mai spus Eugen Bușcoi.

Se introduce și apa în comună, prin Masterplan, iar Primăria din Zagra intenționează să se ocupe și de biserica de lemn aflată în Patrimoniul Unesco. „Avem o biserică de lemn cam la un kilometru de drumul asfaltat. Am vrea să asfaltăm și drumul până la biserică, din bugetul local, în acest an. De asemenea, avem un proiect pentru reabilitarea școlii din Suplai, cu fonduri de la Ministerul Mediului.

Am făcut comandă pentru a realiza un mic parc de joacă pentru copii în satul Aluniș.

Le dau o veste foarte bună și celor din Aluniș care au suferit de pe urma alunecărilor de teren. Am făcut un raport de necesitate, am primit bani – 310.000 de lei – pentru a edifica un zid de susținere acolo și de refacerea a drumului care s-a surpat. Trebuie făcut un mic proiect ca să putem să intervenim cu lucrările de reabilitare”, a mai spus Eugen Bușcoi.

Primarul s-a referit și la elevii din Aluniș care sunt nevoiți să facă naveta până în Zagra. „Avem microbuse, am avea de făcut ceva investiții și în centuri și scaune speciale pentru copiii mici. Dar tot e foarte dificil cu transportul. Aluniș este un sat izolat, oamenii stau și la 2-3 kilometri de stația de autobuz. Părinții toți sunt nemulțumiți. Îi aducem pe copiii de clasele V-VIII la Zagra, dar e mai greu cu copiii mici, care vin de departe la autobuz. Când plouă – copiii ajung uzi la autobuz, iar părinții trebuie să-i schimbe acolo…”, a mai spus Eugen Bușcoi.

VIDEO: Mureșan (ISJ) recidivează! Rade școala din Suplai și grădinița din Aluniș fără să lupte pentru ele: „Legea e lege”

Primarul a vorbit și despre cheltuielile care vor crește, pentru că va fi vorba de două drumuri spre acea zonă – care vor fi suportate de Primărie. „Eu totuși mai sper ca Inspectoratul Școlar să revină asupra deciziei și să nu desființeze școala”, a mai spus Eugen Bușcoi.

Alte detalii despre proiectele primarului Eugen Bușcoi puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/Klxr77srmu4″ aspect_ratio=”853:480″ loop=”no” muted=”no” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.