5.4 C
Bistrița
duminică, februarie 15, 2026

VIDEO: Peisaje senzaționale, actori renumiți și ambasadori, pe Via Transilvanica!

Un reputat actor – de curând și ambasador – a reușit să impresioneze cu un vlog de călătorie în care a inclus și Via Transilvanica. A reușit să smulgă lacrimi de emoție, dar și admirația celor care au descoperit alături de el Camera împăcării sau Piatra Rușinii:

Un episod din vlogul de călătorie realizat de reputatul și îndrăgitul actor Pavel Bartoș a reușit să smulgă lacrimi de emoție și admirație. Pavel Bartoș a participat la inaugurarea a 100 de kilometri Via Transilvanica la Biertan, filmând câteva spectaculoase peisaje de pe traseu. 

Mândru să fiu ambasador Via Transilvanica, un traseu montan de neuitat. Am fost la Biertan, la inaugurarea a 100 de km de Via Transilvanica, traseul care va avea, în final, 1000 de km, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin”, a precizat actorul Pavel Bartoș. 

Am explorat puțin traseul și am explorat puțin și Biertanul… Ați auzit de Camera împăcării și Piatra Rușinii…? Dacă nu, vă invit să le descoperiți!” 

Inițiatorii proiectului Via Transilvanica, Tibi și Alin Ușeriu, președintele Tășuleasa Social, apar de asemenea în vlogul de călătorie realizat de Pavel Bartoș. 

Alături de ei – și Toma Coconea – românul care a participat la cea mai grea cursă de aventură din lume, unde a stabilit un nou record de zbor după ce a urcat cu parapanta la 6.017m. 

În secvențele video apar actorul Marius Manole, prezentatoarea Andreea Esca, Amalia Enache, Daniel Grecu, producătorul Wild Carpathia – Charlie Ottley, Dragoș Bucurenci, Mihaela Miroiu sau Dan Iosif.

Haideți pe traseul acesta extraordinar – Via Transilvanica! Se întinde de la Putna, și până la Drobeta-Turnu Severin. Deci aveți ce vedea, aveți ce cunoaște… E de bine, oameni buni! Se mai întâmplă și lucruri frumoase în țara asta…!”, a concluzionat Pavel Bartoș. 

[arve url=”https://www.youtube.com/embed/0WqYAVq9xqY” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Bistrița – Credit Plan – împrumuturi rapide, chiar și când alții te-au respins, la dobânzile cele mai mici din piață

Pentru accesarea unui credit de la instituțiile financiare e nevoie de bifarea multor criterii, unul fiind...

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos: