12.6 C
Bistrița
joi, martie 28, 2024

VIDEO- PERCHEZIȚII: Introduceau ilegal în țară bijuterii din aur aduse din Turcia

Polițiștii au luat astăzi la puricat 200 de domicilii din întreaga țară. Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional care aducea ilegal, din Turcia, bijuterii din aur.

Procurorii DIICOT Călăraşi,. împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IPJ Călărași efectuează azi peste 200 de percheziții domiciliare pe raza județelor Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, București, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Vaslui, Vâlcea și Vrancea în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă cu aur.

CE anume făceau:

Grupul a fost constituit în luna iulie 2021. Acesta a acționat până în luna mai 2022, în scopul comiterii infracțiunii de contrabandă cu bijuterii din aur provenite din Turcia.

Deținători ai unei societăți comerciale cu profil amanet în Medgidia, Constanța, liderii grupului infracțional organizat au sesizat potențialul uriaș de obținere a unor câștiguri ilicite. Mai exact, au găsit o modalitate de introducere în țară, prin punctele de trecere a frontierei, a unor cantități mari (de ordinul kilogramelor) de bijuterii din aur. Astfel, reușeasu să nu mai plătească TVA și taxe vamale.

CUM se desfășura întreaga operațiune:

În vederea minimizării riscurilor, membrii grupului infracțional organizat se deplasau în Turcia. Acolo vizualizau marfa de contrabandă, negociau cantitățile și prețurile. Apoi, marfa era expediată, prin intermediul altor autocare decât cele cu care călătoreau aceștia. În acest scop, membrii grupului infracțional organizat au stabilit relații cu șoferi de încredere. Aceștia, în schimbul unor sume de bani, au fost de acord să disimuleze coletele cu aur în autocarele conduse de ei” se arată în comunicatul DIICOT.

Astfel, din Constanţa şi Medgidia, s-au efectuat în mod constant numeroase curse cu autocarul către Turcia. Erau introduse în țară de către membrii grupului, săptămânal, uneori de mai multe ori pe săptămână, colete cu aur în vederea comercializării la negru.

Grupul infracțional organizat a avut o activitate infracțională intensă. A dezvoltat o adevărată rețea de distribuție de bijuterii de aur. AU folost în acest scop multe alte persoane dispuse să ia parte la aceste activități ilicite, în schimbul obținerii de venituri ilegale generoase” se mai arată în comunicat.

În septembrie 2019 și februarie 2022, a fost indisponibilizată cantitatea de aproximativ 2,3 kilograme de bijuterii din aur.

Membrii grupului infracțional organizat au desfășurat și activități de camătă

Aceștia au acordat diverse sume de bani cu titlu de împrumut, în vederea perceperii de dobânzi lunare. Pperațiunile s-au derulat în afara cadrului legal.

Banii proveniți din infracțiunile de:

  • contrabandă
  • camătă
  • evaziune fiscală
  • și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, au fost investiți în imobile sau schimbați și transferați în scopul ascunderii și al disimulării originii ilicite al acestora.

”Toți membrii aflați în eșaloanele superioare ale grupării:

  • dețin autoturisme de lux
  • imobile
  • bani în conturi
  • se deplasează constant în vacanțe de lux, etalând un mod de viață opulent, existând o disproporție vădită între veniturile obținute în mod legal și stilul de viață afișat” se arată în comunicatul DIICOT. 

Activitatea de urmărire penală a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Călărași și al polițiștilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Garda de Coastă.

La activitățile din cursul zilei de astăzi participă:

  • polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice (rol de coordonare)
  • I.G.P.F. – Garda de Coastă
  • D.C.C.O.
  • structurile de combatere a criminalității organizate din țară
  • structurile de investigații criminale
  • luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și SAS
  • jandarmi din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” anunță procurorii DIICOT.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM caută reprezentant vânzări Bistrița

Materom angajează Reprezentant vânzări Bistrița-Năsăud. Postul este disponibil în Bistrița. Se oferă venituri financiare motivante + bonus in functie de performanțe, mașină de serviciu, laptop, telefon, contract perioadă nedeterminată. 

5 motive pentru a îți lua un colțar de bucătărie

Colțarele sunt o categorie de piese de mobilier extrem de practice și de confortabile, în același timp. În cazul în care te-ai gândit să cumperi un colțar pentru bucătărie, dar nu ești încă hotărât dacă este sau nu o idee bună, te ajutăm să îți clarifici această întrebare în materialul de față.

NOI locuri de muncă, la Masterfoam și Stewo Plast Năsăud: Se caută șef de schimb, reglor

MasterFoam Grup Bistrița are nevoie de șef de schimb, operatori producție, tehnicieni și magazioneri. Stewo Plast Năsăud are nevoie de un reglor cu experiență, iar Clinica Sanovil angajează asistent medical generalist, infirmieră și fiziokinetoterapeut. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Sercaver SRL, Rombat sau Electroplast.