VIDEO: Un binemeritat și luminos popas la Bistrița

VIDEO: Un binemeritat și luminos popas la Bistrița

Totul a început de la o poveste din cărțile de istorie și s-a încheiat, pentru noi, cu un luminos popas, în Sinagoga din Bistrița: prin 1846, renumitul pianist și compozitor Franz Liszt străbătea Europa, poposind și în România, alături de pianul său călător… Pe urmele lui, un pianist român a parcurs aproape 5.000 de kilometri, în mai puțin de 4 săptămâni – încheiați ieri seară, la Bistrița.

Ca și anul trecut, turneul „Pianul Călător” inițiat de pianistul brașovean Horia Mihail s-a încheiat la Sinagoga din Bistrița, acolo unde melomanii din oraș au avut parte de un recital cu totul special: patru capodopere ale muzicii clasice admirabil interpretate de Horia Mihail, în program regăsindu-se celebra Sonata „Alla turca” de Mozart, Sonata lunii de Beethoven, Kinderszenen de Schumann și, în final,  Rapsodia Română nr. 1, în transcripția pentru pian a lui George Enescu însuși..

Concertele oferite atunci de Liszt unor comunități în care astfel de evenimente erau extrem de rare au fost primite de public cu entuziasm. Însăși sosirea lui Liszt în orașe precum Timișoara, Arad, Cluj, Iași sau București a reprezentat un eveniment în sine. Multe dintre concertele acestui turneu au avut si caracter umanitar, pianistul donând onorariul în scopul înființării unor școli, sau pentru a fi împărțiți săracilor…”, povestește muzicologul Oltea Serban-Pârâu – explicând astfel demersul pianistului român Horia Mihail care, asemenei lui Liszt, din 2011 încoace a vizitat zeci de orașe din țară însoțit de pianul călător sau cântând pe pianele din orașele în care a ajuns.

Pianistul Horia Mihail a debutat în orașul său natal, Brașov, interpretând Concertul în Re major de J. Haydn la vârsta de 10 ani. De atunci a concertat de peste 1000 de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu” din București și Orchestra Națională Radio. „Subtilitatea ritmică și articulația atmosferei și a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primește foarte rar”, remarca ziarul Boston Globe, după una din aparițiile sale.

Dupa 14 ani de studii în România, la Academia de Muzică din București, Horia Mihail a urmat cursurile Universității din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obținând diplomele de absolvire și de masterat în 1995, după doar trei ani. A fost ulterior lector universitar la Boston University, după care a revenit la Brașov ca solist al Filarmonicii și membru al deja cunoscutei formații Romanian Piano Trio, alături de violonistul Alexandru Tomescu și violoncelistul Răzvan Suma cu care a susținut concerte de mare succes în țară și străinătate.

În aprilie 2011, artistul a susținut un turneu național de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt, intitulat „Pianul călător”, urmând apoi un al doilea turneu de aproape două luni, în vara anului 2012 și un al treilea în 2013. Horia Mihail a participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul International „George Enescu”, Festivalul internațional „Nopți pianistice” la Chișinău, Festivalul Internaținal de la Ushuaia.

Nu ratați astăzi, la Sinagogă, de la ora 19:00 – EXTASE – un concert extraordinar susținut de Antal Zalai (Ungaria, vioară) și Jenni Lappalainen (pian, Finlanda).

Antal Zalai este unul dintre cei mai buni violoniști maghiari, profesor la Universitatea de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta și laureat a mai multor concursuri internaționale printre care și Concursul „George Enescu” în 2011. Muzicianul cântă pe o vioară Stradivarius realizată în 1733, primită din partea unui afacerist bogat, o vioară pe care a cântat şi violonistul György Garay, fiind un muzician despre care Igor Oistrakh spunea că este un „violonist excepțional, cu o tehnică perfectă, frumoasă, cu tonuri ample, o reală finețe și maturitate muzicală, precum și o personalitate nobilă”…

În program:
Saint-Saëns: Sonata în Re Minor Op.75
Saint-Saëns / Ysaye: Studiu în formă de Vals
Ysaye: Poeme „Extase” Op.21
Chausson: Poeme
Sarasate – Zapateado, Adios montanas mias, Habanera

Evenimentul este oferit de Primăria Bistrița, Centrul Cultural Municipal „G. Coșbuc” și  Societatea de Concerte Bistrița în colaborare cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

FOTO: A adormit la volan și a ajuns într-un cap de pod iulie 13, 2020 - Un accident rutier a avut loc în această dimineață pe DN 17. O autoutilitară s-a oprit într-un cap de pot. Trei persoane au ajuns la spital.
ALTE vremuri: Bacalaureatul, un spectacol cu public… 6 discipline, la examenul scris iulie 12, 2020 - Emoțiile examenului de Bacalaureat s-au încheiat, pentru majoritatea elevilor din județ. Ar fi, așadar, prilejul potrivit să aruncăm o privire cu 150 de ani în urmă. Să aflăm că prin 1870 Bacalaureatul era organizat ca un spectacol cu public. Și că elevii aveau de susținut examen la nu mai puțin de 6 probe…!
Doris Rai: Serele primăriei pot aduce turiști și bani Bistriței! Am putea fi Orașul Florilor și să producem flori pentru tot Ardealul, cel puțin iulie 12, 2020 - Doris Rai și-a anunțat oficial candidatura la Primăria Bistrița. Prezentă într-o emisiune Bistrițeanul LIVE, aceasta a spus că pentru a diminua povara taxelor și impozitelor de pe umerii cetățenilor, Primăria Bistrița trebuie să se autofinanțeze. Una dintre soluțiile găsite este implicarea serelor de flori ale primăriei ce pot transforma Bistrița în Orașul Florilor. Am putea livra flori pentru tot Ardealul, cel puțin.
Bistrița-Năsăud: 6 cazuri pozitive, 8 persoane vindecate și două decese. La nivel național, 32.535 persoane infectate iulie 12, 2020 - Avem 631 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore șase bistrițeni au fost infectați cu coronavirus, 8 persoane au fost declarate vindecate și externate. S-au înregistrat și două decese. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 456 de cazuri noi de infecție.
UN voucher de 300 de lei – metoda Statului de a încuraja sportul de performanță iulie 12, 2020 - Autoritățile naționale doresc să încurajeze practicarea sportului de performanță. În acest sens, Ministerul Sportului a decis să ofere cadou UN voucher de 300 de lei de copil. Pentru achiziția de echipament sportiv. 
CÂTE accidente au avut loc din cauza mașinilor cu volan pe dreapta iulie 12, 2020 - Timpul mașinilor cu volan pe dreapta, pe străzile din România, se apropie de sfârșit. Polițiștii cer scoaterea TOTALĂ a acestora din circulație. Zeci de persoane și-au pierdut viața din cauza acestor tipuri de autovehicule. CÂTE accidente au avut loc cu astfel de autoturisme:
Fără permis, a ajuns cu mașina într-un gard! Și el, dar și domnișoara de lângă, la spital! iulie 11, 2020 - Seară de neuitat pentru doi tinerei. El a condus mașina, deși nu avea permis, direct într-un gard. A rămas blocat alături de domnișoara de lângă. Apoi au fost transportați la spital.
Ecologiștii își plâng un fost coleg de partid. Ar fi fost răpus de COVID 19 iulie 11, 2020 - Reprezentanții Partidului Ecologist Român, filiala Bistrița, își plâng un fost coleg de partid. Acesta ar fi fost răpus de COVID 19. Pe lâmgă faptul că a fost un expert topograf, a fost activ atât în partid cât și în comunitatea locală.
FOTO: Fetiță lovită din plin de un microbuz, pe trecerea de pietoni iulie 11, 2020 - O fetiță de nouă ani a ajuns la spital, după ce a fost accidentată pe trecerea de pietoni. Aceasta era împreună cu mama ei când microbuzul a lovit-o din plin.
FOTO: Ce au descoperit lucrătorii Aquabis în sistemul de canalizare iulie 11, 2020 - Haine uzate, moloz, lemne, tampoane și ambalaje de tot felul... Sunt doar câteva dintre „capturile” pe care lucrătorii Aquabis le-au descoperit în sistemul de canalizare! Aruncate acolo de bistrițenii care nu știu să folosească civilizat vasele de wc...
EXTRA: În ajutorul viitorilor studenți din Bistrița…! iulie 11, 2020 - Până inclusiv luni, 13 iulie 2020, tinerii absolvenți care își doresc să urmeze o facultate chiar în Bistrița – au ocazia să se înscrie la admitere. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca Extensia Bistrița oferă și azi și mâine suport telefonic. Alte locuri disponibile pentru absolvenți:
FOTO/VIDEO: BUCURIE !!! Nina Kids mai deschide un spațiu unde copiii să fie iubiți și fericiți! iulie 11, 2020 - Dacă aveți impresia că micuții voștri se simt iubiți, fericiți și ocrotiți numai acasă, înseamnă că nu ați auzit de Nina Kids. Acolo se acționează pe principiul că fiecare Nevoie Individuală Necesită Atenție. Așa că fiecare copil se simte...ca acasă. Iar acum, se mai deschide o locație, pentru ca și mai mulți copii să se poată bucura de atenție, educație și joacă...în siguranță!
Generală 4: Peste 80 de muncitori lucrează de zor să finalizeze lucrările până în septembrie iulie 11, 2020 - Noul an școlar se apropie cu pași repezi. Din fericire, elevii de la Generală 4 se vor putea bucura de ”casă nouă”. Peste 80 de muncitori lucrează de cu zor să termine lucrările. 
COVID 19: Aproape 700 de cazuri noi în 24 de ore. În Bistrița Năsăud – 12 cazuri! iulie 11, 2020 - Grupul de Comunicare Strategică a raportat 698 de noi cazuri de COVid 19 depistate în ultimele 24 de ore, la nivel național. În județul nostru, numărul total al infectărilor a ajuns la 625, cu 12 cazuri noi.
Rostul de dimineață: Cu noaptea-n cap, la spectacol…! iulie 11, 2020 - S-au trezit cu noaptea-n cap, pentru câteva momente de magie. Pentru a surprinde, în toată splendoarea, spectacolul. Incredibil și irepetabil, ca de fiecare dată!
VIDEO: Doris Rai, candidat independent la Primăria Bistrița iulie 11, 2020 - Alegerile locale bat la ușă, iar partidele formează deja alianțe politice pentru un mai mare succes. Totuși, unii se aventurează singuri în cursa pentru fotoliul de primar al Bistriței. Doris Rai a fost prezentă într-o emisiune Bistrițeanul LIVE și a anunțat oficial că va candida independent la Primăria Bistrița.
A început a VII-a ediție a turneului de tenis de câmp TERRAQUA OPEN! iulie 10, 2020 - 170 de jucători s-au înscris la cea de-a VII-a ediție a turneului de tenis de câmp Terraqua Open. Turneul a început ieri, 9 iulie și se va desfășura la Bistrița până duminică, 12 iulie. „Mulțimea de spectatori care ne oferea în anii trecuți din energie va lipsi, în acest an din turneul Terraqua Open...”
CUM se raportează cazurile de COVID 19? Șefa DSP BN lămurește siuația: iulie 10, 2020 - Numărul cazurilor de COVID 19, raportate de la o zi la alta, îngrijorează autoritățile. S-a vehiculat ideea că unele cifre raportate ar cuprinde și retestările celor deja depistați pozitiv. Directorul DSP BN explică modalitatea în care se fac raportările din teritoriu către INSP:
Admitere 2020: Cele mai mici medii cu care s-a „intrat” la liceele de prestigiu din Bistrița iulie 10, 2020 - Nu doar elevii din Bistrița-Năsăud – ci și cei din Suceava s-au „bătut” în acest an pentru cele mai bune specializări ale liceelor de prestigiu din oraș. Este cazul Colegiului „Liviu Rebreanu”, unde s-au înscris și au fost admiși 5 elevi din Vatra Dornei. Cea mai mică medie, la Mate-Info – 9.37!
S-au luat de mânuță și au plecat din centru! Cele două fete, căutate la nivel național! iulie 10, 2020 - Alina și Rosalinda sunt două fete beneficiare ale Centrului de Copii de la Teaca. Acestea au plecat în nenumărate rânduri din Centru, dar au fost găsite și aduse înapoi. Acum au plecat împreună, fiind căutate de două săptămâni.
Drogat la volan, în miez de noapte, pe străzile din Bistrița iulie 10, 2020 - Un tânăr bistrițean a fost oprit azi-noapte, în trafic, pentru control. În urma testării acestuia cu aparatul DRUG TEST, rezultatul a fost pozitiv. Acesta s-a ales cu dosar penal.
Bistrița-Năsăud: 10 cazuri pozitive, 10 persoane vindecate și un deces. La nivel național, 31.381 persoane infectate iulie 10, 2020 - Avem 613 cazuri pozitive de COVID-19 în Bistrița-Năsăud. În ultimele 24 de ore 10 bistrițeni au fost infectați cu coronavirus, 10 persoane au fost declarate vindecate și externate. S-a înregistrat și un deces. La nivel național, în același interval de timp, au fost înregistrate 592 de cazuri noi de infecție.
14 bistrițeni depistați cu Covid au refuzat internarea în spital. 5 s-au speriat și au chemat ulterior salvarea să îi ducă la spital iulie 10, 2020 - Până acum, 14 bistrițeni depistați pozitiv cu Covid-19 au refuzat internarea în spital. Culmea, 5 dintre ei, la apariția simptomelor, s-au speriat și au chemat ulterior salvarea să îi ducă la spital.
Telciu 2020: Ocazie extraordinară, pentru copiii și tinerii din zonă! iulie 10, 2020 - Telciu 2020: O ocazie extraordinară pentru copiii și tinerii din localitate de a intra în contact cu artiști contemporani. De a participa la activități și ateliere care sunt privilegiul celor din mediul urban. O familiarizare a publicului rural cu o serie de tehnici artistice de intervenție socială.
VIDEO: Măiestrie și sensibilitate. Minute în șir de aplauze…! iulie 10, 2020 - Au fost minute în șir de aplauze, după o infuzie de măiestrie și sensibilitate: solistul Gabriel Croitoru și-a cucerit din nou publicul, la Bistrița, jonglând uimitor cu arcuşul pe coarde, interpretând creații faimoase ale muzicii clasice.
Una din copilele obligate să se prostitueze într-un hotel din Bistrița avea doar 16 ani. Sora ei de 7 ani, vândută de mamă proxeneților iulie 10, 2020 - Zilele trecute, polițiștii au destructurat o rețea de proxeneți care avea ramificații până în Bistrița. Mai exact, fetele erau aduse într-un hotel din Bistrița pentru a practica prostituția. Una dintre fetele obligate să se prostitueze în Bistrița avea doar 16 ani. Sora ei de 7 ani, fusese „vândută” chiar de mamă proxeneților.
Aquabis: 15 localități din BN rămân fără apă astăzi, pentru câteva ore iulie 10, 2020 - 15 localități din Bistrița-Năsăud rămân fără apă astăzi, 10 iulie 2020, pentru câteva ore - anunță Aquabis.
Judecătoria Năsăud: Un an închisoare cu suspendare pentru Traian Ogăgâu iulie 9, 2020 - Traian Ogâgău a fost condamnat la un an de închisoare, cu suspendare, de judecătorii năsăudeni. Pedeapsa vine în urma unui incident din trafic, în 2016. Decizia nu este finală, ea putând fi atacată.
FOTO: Ultima sută de metri! La Băile Figa se amplasează cel mai mare tobogan din România iulie 9, 2020 - Pregătirile se află pe ultima sută de metri! La Băile Figa se amplasează cel mai mare tobogan din România:
Vom putea verifica, cu o aplicație, ce aer respirăm! iulie 9, 2020 - Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului va fi extinsă cu 60 de stații noi. Una dintre ele, care va evalua calitatea aerului 24 din 24 de ore va fi situată în Bistrița, iar valorile înregistrate vor putea fi aflate printr-o aplicație instalată pe telefonul mobil.