-0 C
Bistrița
sâmbătă, ianuarie 24, 2026

VIDEO – Vicele Hangan: Din luna mai, ridicăm mașinile abandonate și cele parcate aiurea

Un proiect de lege dă voie administrațiilor locale să ridice și chiar să vândă autoturismele abandonate pe domeniul public, după șase luni de când nu s-a mai interesat nimeni de ele. Conform viceprimarului Hangan, la Bistrița, mașinile abandonate ar putea fi ridicate începând cu finalul lunii mai. Și cele parcate aiurea, tot atunci!

Administrația actuală a orașului a explicat că dorește să aplice legea dată la nivel național prin care se permite ridicarea, și chiar vânzarea autoturismelor abandonate. Conform legii, dacă nimeni nu se interesează de mașină timp de șase luni de zile, administrația locală le poate ridica.

Întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, care e situația mașinilor abandonate, la Bistrița, viceprimarul Sorin Hangan a explicat că se fac demersuri pentru aplicarea legii. Și că cel mai probabil la finalul lunii mai  va începe ridicarea mașinilor abandonate.

„Există o procedură pe care trebuie să o respectăm. Momentan, amenajăm în zona Zăvoaie o suprafață de teren unde să le depozităm. Există un termen până când noi devenim proprietari, ca să le putem duce la fier vechi. Așa că pregătim un hectar de teren în această zonă”, a explicat Hangan.

Totodată, o parte a acestui teren va fi destinat mașinilor celor care parchează aiurea.

Săptămâna viitoare, în CL, vom discuta și despre aspectul legat de mașinile parcate pe trotuare, pe spațiul verde, pe primele trepte de urcare în bloc – a unor concetățeni de-ai noștri – iar aceste mașini vor fi amplasate în partea din față a terenului de pe Zăvoaie”, a explicat viceprimarul.

Mai mult, cei cărora le sunt ridicate mașinile pentru că au parcat necorespunzător vor plăti, pe lângă amenda de la poliție, și taxa de ridicare auto și cea de depozitare.

Eu sper că undeva la jumătatea lunii mai, spre sfârșit, vom fi pregătiți să punem în aplicare”, a concluzionat Sorin Hangan.

[arve url=”https://youtu.be/32VY8x9GhFI” maxwidth=”900″ aspect_ratio=”16:9″ loop=”no” muted=”no” /]

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

AQUARIUM Bistro&Cafe – Locul unde un spaniol și un italian vor să readucă “mâncatul în tihnă și socializarea”, oferind preparate din bucătăria de la...

Amplasat în centrul orașului lângă Sinagogă, pe strada Gen. Grigore Bălan nr. 6, AQUARIUM Bistro&Cafe este...

Se fac angajări la Restaurant Almars, STEWO Plastic Prod Năsăud, GB Instaplan, Clinica Sanovil. Ce posturi sunt disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Restaurant Almars, dar și în Năsăud, la STEWO Plastic Prod. Lista completă, mai jos: