5.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 27, 2024

VIDEO. Viluț Mezdrea, primarul din Poiana Stampei: „Ne-am uitat neputincioși cum arde biserica sub ochii noștri…”

Viluț Mezdrea, primarul din Poiana Stampei, a povestit la Bistrițeanul Live care au fost cele mai mari provocări cu care s-a confruntat administrația locală pe care o coordonează. „Ne-am uitat neputincioși ziua în amiaza mare cum se stinge biserica sub ochii credincioșilor…”

Viluț Mezdrea, primarul din poiana Stampei, a recunoscut că se ivesc provocări în fiecare zi. „În fiecare zi te poți lovi de dificultăți în implementarea proiectelor, de ceva neprevăzut. Dar au fost două „săbii” prin care a trecut localitatea Poiana Stampei – două incendii care s-au abătut asupra localității și au distrus două investiții de suflet ale comunității noastre”, a povestit Viluț Mezdrea.

Primul incendiu s-a întâmplat la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din centrul comunei Poiana Stampei. „Ne-am uitat neputincioși ziua în amiaza mare cum se stinge biserica sub ochii credincioșilor din comună… A doua sabie care a trecut prin inimile noastre s-a întâmplat în noaptea de Revelion, la trecerea dintre 2019 în 2020. Atunci complexul social de la Dornișoara a ars sub ochii locuitorilor…”, a mai mărturisit Viluț Mezdrea.

Au fost două situații care ne-au creat multe semne de întrebare. Dar am ca principiu ideea că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Am avut norocul și șansa să am consilieri valoroși lângă mine. Au venit cu idei și soluții, nu au clacat, nu s-au dat la o parte în fața necazului. Împreună am găsit soluții pentru ca azi să ne bucurăm de o biserică nou construită în centrul comunei Poiana Stampei, cu bani în majoritate alocați de la bugetul local.”, a mai explicat edilul.

Primarul a mai povestit că ordinul de începere a lucrărilor la complexul social din Dornișoara a fost dat în luna martie. În aceste zile se va inaugura și noua clădire a căminului cultural în centrul satului Dornișoara.

Pentru această clădire am avut și o poliță de asigurare. Asta ne-a scos de fapt din necaz. Practic 50% din fonduri au venit de la polița de asigurare, 50% – din bugetul local. 

Acestea au fost două momente care ne-au făcut să ne concentrăm cu toată atenția asupra lor. Aceasta a fost provocarea… Azi am rămas doar cu amintirea neagră a pierderii celor două obiective, și cu bucuria de a le revedea renescând precum pasărea Phoenix”, a mai spus Viluț Mezdrea.

Primarul Viluț Mezdrea a vorbit și despre faptul că Poiana Stampei este una dintre cele mai mari comune ale județului Suceava. „Nu este ușor să administrezi cele șapte sate ale comunei. Dar am încercat să asigur câte un reprezentant zonal în componența consiliului local, astfel încât doleanțele locuitorilor din fiecare sat să fie ascultate…”

De altfel, consilierii PSD din echipa primarului au fost lunar în casele localnicilor, pentru a le transmite Gazeta din Poiana Stampei – un ziar local prin care oamenii sunt informați în legătură cu ce au mai făcut autoritățile.

Tinerii folosesc internetul pentru a se informa, dar cei mai în vârstă preferă Gazeta de Poiana Stampei drept sursă de informație – a mai explicat primarul Viluț Mezdrea.

Alte detalii despre proiectele derulate în Poiana Stampei puteți afla urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F645398789436938%2F&show_text=0&width=560″ /]

Foto deschidere @ Monitorul de Suceava

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.