14.7 C
Bistrița
luni, iulie 6, 2026

ZECI de cadre medicale de la spital așteaptă cu sufletul la gură rezultatele testării COVID 19

O femeie din Salva a fost diagnosticată cu COVID 19, după ce s-a plimbat prin mai multe secții ale spitalului din Bistrița. 11 cadre medicale au fost plasate în izolare, fiind contacții direcți. Dar 64 de angajați ai spitalului așteaptă rezultatele testării.

Cazul femeii din Salva, depistată pozitiv cu coronavirus, are zeci de persoane implicate care stau cu sufletul la gură de câteva zile.

Mai exact, e vorba de 64 de medici și asistente din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bistrița și din secțiile Boli Infecțioase, Radiologie și Anestezie Terapie Intensivă.

Joia trecută, femeia din Salva a fost transferată din secția Boli Infecțioase în secția de Terapie Intensivă după ce starea ei s-a agravat și a ajuns în insuficiență respiratorie.

Asta după ce a fost la Năsăud, apoi transferată la Bistrița, și ”plimbată” pe mai multe secții. Abia acesta a fost momentul în care cadrele medicale au folosit echipamentele speciale COVID 19, până atunci folosind doar echipamentul standard recomandat de Ministerul Sănătății, mască și mănuși.

În următoarea zi de la mutarea ei pe ATI, s-a primit rezultatul pozitiv, fiind transferată la Cluj.

Sâmbătă și duminică s-au prelevat 12 probe pentru testarea cu Coronavirus cadrelor medicale din UPU, 39 probe medicilor și asistentelor din secția de Boli Infecțioase, alte 12 probe din secția Terapie Intensivă și 1 probă în secția Radiologie.

Între timp, 11 cadre medicale, cele care au avut contact direct cu femeia, au intrat în izolare.

Pe lângă aceștia, se mai numără cele 7 cadre medicale de la Spitalul Orășenesc Năsăud și cei doi angajați ai SAJ BN, și aceștia 9 fiind în izolare la domiciliu, tot din cauza aceleiași paciente.

Restul, în așteptarea rezultatelor, își fac gărzile în continuare.

Toate analizele prelevate la Bistrița se prelucrează la Cluj, iar timpul de așteptare a ajuns la 8 zile.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.