22.7 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 25, 2026

Zeci de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva vaccinării obligatorii

În urmă cu puțin timp, zeci de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva vaccinării obligatorii. Protestul a fost autorizat și a avut loc pe platoul din fața Instituției Prefectului.

Protestul organizat împotriva vaccinării obligatorii a adunat în fața Instituției Prefectului zeci de persoane, începând cu ora 15:00. Organizatorii au avut autorizație pentru prezența a 50 de persoane.

Astfel de proteste au fost organizate în întreaga țară. Practic, ele vizează un proiect de lege, blocat în parlament de mai bine de trei ani și jumătate, care prevede vaccinarea obligatorie.

„Vaccinarea copiilor cu vaccinurile prevăzute în Calendarul național de vaccinare, aprobat prin ordin al ministrului Sănătății, precum și cu cele administrate în situații epidemiologice speciale întregii populații ori unor grupuri de populație, este obligatorie”, se arată în proiectul de lege care a trecut deja de Senat.

Înainte să ajungă la Camera Deputaților, s-au făcut mai multe amendamente, unul dintre ele fiind înlocuirea termenului „obligatoriu” cu „opțional”. Legea încă nu a fost promulgată.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: