M-am întristat brusc. Dar, asta e starea mea naturală, poate așa mă va lua dracu’. Unii sau unele ar spune că sunt aşa în fiecare zi. Acum şi aici mă asediază trecutul. Mă uit în spate şi chiar dacă vederea e slabă când citesc, la distanţă văd bine. Doar că nu văd nimic, nimic care să îmi spună că a meritat.
Că a meritat ca toţi aceşti ani să tot fug, să tot fug de mine, de tine, de alţii, pe urmă şi, de obicei vine seara. Când te uiţi la tot felul de poze, nu e deloc bine. Ce poate fi bine în momentul când îţi vezi eşecurile în carieră, în dragoste.
Când te uiţi mai bine, hoops, regele e gol.
Mulţi dintre aşa zişii regi pe care i-am cunosut sunt goi, nerecunoscători şi răi, reci precum nişte morţi.
Oricum e o singură direcţie, iar asta o ştiu de la Esenin.
Mă îmbrac cu răbdare şi mă uit la poze, tot ca o haină de ploaie mă simt. De multe ori, de prea multe ori asta am fost: o haină impermeabilă pentru ploaie.
Când vine soarele, unii te agaţă în cui, alţii te aruncă într-un colţ, de obicei întunecat.
De oameni e vorba, nu femei, nu bărbăţi, tuturor le place cerul senin, niciunuia ploaia, vremea rea, frigul. Mda, frigul. Revin la Esenin care ştia atât de multe, de aia a şi plecat devreme, ştia că pierde vremea pe aici.
Noah, cu atâţia regi goi în jur, ce naiba să mai spui, oricum ei nu aud, nu văd şi nu îi interesează nimic. Nici măcar dacă haina de ploaie e impermeabilă.
PS: Negustorul nu poate deveni artist, așa cum nici textierul poet… așa cum nici…
