2 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

Nu ne vom parca mașinile pe fostul Cinema 23 August. Acesta nu moare, ci se transformă!

În cadrul dezbaterii publice de ieri, primarul Ioan Turc a anunțat că date fiind reacțiile bistrițenilor care nu sunt de acord cu demolarea fostului Cinema 23 August și transformarea sa într-o parcare a renunțat la idee. Fostul cinematograf nu doar că rămâne în picioare, ci chiar se transformă într-o instituție de cultură de care ducea lipsă Bistrița.

Primăria Bistrița a reușit să preia Cinema 23 August de la RADEF, instituția care deținea clădirea care se află într-o stare avansată de degradare și pe care municipalitatea voia să o dărâme pentru a face loc unei parcări. Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi AICI și AICI.

În cadrul dezbaterii publice de ieri, edilul a anunțat că s-a decis și, în urma reacțiilor bistrițenilor, care, se pare nu-și doresc dărâmarea clădirii, o va restaura și transforma într-o altă instituție de cultură.

„După înscrierea în domeniul public al fostului cinematograf 23 August vom face o intervenție de primă urgență, astfel încât să nu se prăbușească această clădire cu valoare istorică, concomitent cu expertizarea clădirii în cederea stabilirii unei agende cu privire la reintroducerea ei în circuitul cultural. Am înțeles mesajele transmise, îi liniștesc pe toți cei care își doresc ca fostul cinematograf Omnia să fie reabilitat. E clar, e o rezistență pe această temă și iau act de ea. E limpede: preluăm, conservăm, redăm în circuitul public. Îmi doresc ca Bistrița să aibă un teatru, suntem printre puținele municipii care nu au teatru. Căutam locați, m-ați convins, e cinema Omnia”, a spus primarul Ioan Turc, la dezbaterea de ieri.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...