15.2 C
Bistrița
joi, august 21, 2025

FOTO/VIDEO – Un tânăr din Botoșani a cauzat un accident în lanț în Unirea

Un tânăr de 21 de ani din Botoșani a cauzat un accident în lanț pe DN17, în Unirea, în această seară. În urma accidentului, o tânără a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Accidentul s-a petrecut pe DN17, în localitatea Unirea. Se pare că tânărul de 21 se îndrepta spre Vatra Dornei când a lovit un alt autoturism. Acesta era condus de un bărbat de 61 de ani din Livezile. La scurt timp după, autoturismul condus de botoșănean a fost lovit de o șoferiță de 35 de ani din Ilva Mică.

În urma accidentului, șoferița de 35 de ani a fost rănită, având nevoie de îngrijiri medicale.

„Cei trei șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Traficul a fost deviat pe o stradă paralelă, carosabilul fiind blocat timp de aproximativ 15-20 minute în vederea evacuării victimei. Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să stabilească cu exactitate cauzele și modul de producere a evenimentului.”, precizează Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Din primele informații rezultă faptul că femeia n-a fost rănită grav, viața nefiindu-i pusă în pericol. A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru îngrijiri medicale suplimentare.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.