15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

Bazin olimpic de înot la Sîngeorz! CÂND ar putea începe lucrările:

Sîngeorz – Băi va avea un bazin olimpic de înot, dedicat celor din zonă, dar și turiștilor. Lurările la investiția de peste 10 milioane de lei ar putea începe în câteva luni.

Se fac primii pași spre realizarea unui proiect îndrăzneț în Sîngeorz – Băi. Comunitatea Văii Someșului, dar și turiștii care ajung în zonă, vor avea ocazia să înoate într-un bazin olimpic.

Astăzi s-a efectuat o vizită de lucru la amplasamentul pe care se va construi cât de curând Bazinul de înot acoperit. O vizită în cadrul căreia s-au discutat diferite aspecte ce țin de începerea efectivă a lucrărilor.

De asemenea, se preconizează că în termen de aproximativ trei luni de zile vom reuși să finalizăm proiectul tehnic, să obținem autorizația de construire, urmând ca până cel târziu în vara anului 2022, în urma predării amplasamentului să înceapă lucrările propriu-zise” au scris cei de la Primăria Sîngeorz – Băi pe Facebook.

Valoarea investiției se ridică la 10.371.472,66 lei. Proiectul este finanțat prin Compania Națională de Investiții și este complementar cu proiectul  “Construire Complex Sportiv în orașul Sângeorz-Băi”.

Oraşul Sângeorz-Băi dispune de o varietate de resurse turistice, în special balneare, care din păcate nu sunt pe deplin valorificate. În ciuda potenţialului existent, nivelul de diversitate al atracţiilor turistice este destul de scăzut, turiştii dispunând de o gamă restrânsă de posibilităţi de petrecere a timpului liber” au motivat autoritățile alegerea făcută.

Traian Ogâgău – un proiect ce are nevoie de o colaborare a tuturor localităților

Fostul primar al orașului – stațiune e de părere că proiectul acesta va rezista doar cu un parteneriat.

Mă bucură faptul că în curând vor începe lucrările la bazinul de înot. Va fi greu, practic IMPOSIBIL de întreținut un asemenea obiectiv fără un parteneriat cu toate localitățile de pe Valea Someșului și Ilvelor cel puțin. Așa a fost și gândit și cu siguranță primarii, directorii de scoli, vor fi de acord pentru sănătatea copilașilor” a scris Traian Ogâgău.

Acesta a promis că va sta cu ochii pe Miss Group, firma ce se va ocupa de lucrări.

Până la finalizarea proiectului, sperăm ca firma câștigătoare MIS GRUP, să facă lucruri de calitate de această dată, nu ca și la pistele de biciclete. Acolo, în primăvară, voi propune convocarea unei comisii externe pentru verificarea execuției proiectului. Oricum voi fi cu ochii în patru în calitate de sângeorzan, pentru a verifica calitatea lucrărilor” a promis Traian Ogâgău.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...