8.8 C
Bistrița
marți, aprilie 30, 2024

VIDEO – Asistent principal Cristina Mușină: Dacă nu muncește cum trebuie, un asistent poate provoca eșecul unui act medical

Cristina Mușină, asistent principal obstetrică-ginecologie și președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, filiala Bistrița-Năsăud a povestit, la emisiunea Medicină pe limba ta despre  Liceul Sanitar pe care l-a absolvit.

Era o concurență foarte mare la Liceul Sanitar. Era o singură clasă în Bistrița și câte 7-8 pe un loc la examenul de admitere în liceu. A fost o școală foarte grea. Aveam atât ore de cultură generală, cât și ore de specialitate. Aveam ore de curs și ore de practică. Se făcea școală foarte riguros și serios…

Eu am văzut Liceul Sanitar ca pe o treaptă spre Facultatea de Medicină. Visam să fac chirurgie de mic copil. Dar aveam atâtea ore de curs, încât mi-am dat seama că Liceul Sanitar nu te pregătea pentru facultate. A rămas pentru mine prima dragoste profesională. Că nu mi-a ieșit visul cu chirurgia s-a compensat, în timp, când am ajuns să lucrez în blocul operator…”, a povestit Cristina Mușină.

Liceul Sanitar nu se mai bucură acum însă de același prestigiu. Iar medicii din Spitalul Județean se plâng de noile generații de asistenți. Unul dintre reproșuri ar fi acela că învață după manuale vechi din anii 70.

Trebuie să recunoaștem cu sinceritate: este marea problemă a profesiei noastre, la ora actuală. Medicina evoluează într-un ritm fantastic. Progresul care apare aici trebuie să se regăsească și în profesia de asistent medical.

Medicina este un domeniu de echipă. Atunci când faci investiții în aparatură și infrastructură, automat partea medicală trebuie să se adapteze. Să știe cum să lucreze cu noile instrumente și tehnologiile dintre cele mai moderne…

Pregătirea de bază trebuie să fie foarte solidă ca să poți adăuga specializări, ca să poți adapta ulterior cunoștințele la ceva mai sofisticat. Ar trebui să existe un semnal de alarmă: să ne mobilizăm să aducem nivelul de pregătire de bază a asistenților medicali la cerințele actuale.

Profesia de asistent medical a evoluat acum. Dacă înainte erai perceput ca un simplu executant, un asistent al medicului, acum totul este mai complex. Asistentul medical este omul care trebuie să înțeleagă foarte rapid o situație. Să ia decizii foarte rapid de continuitate a actului medical în act de îngrijire care – dacă e făcut așa cum trebuie – contribuie la succesul actului medical…”, a subliniat Cristina Mușină.

Dacă nu este făcut cum trebuie, poate să însemne inclusiv eșecul sau ratarea unui act medical performant.

Cristina Mușină a confirmat că se prefigurează o criză a asistenților medicali buni. S-a declarat însă optimistă, în acest domeniu, subliniind că încă se mai poate face ceva. 

Trebuie să ne mișcăm foarte repede cu toții. Începând de la partea de învățământ, și terminând cu factorii decizionali, cei care se ocupă de politici de sănătate, politici de resurse umane. Trebuie găsite soluții comune, după o evaluare foarte reală și sinceră. Nu poți construi politici de sănătate publică fără să cunoști situația reală din teren…”, a mai spus Cristina Mușină.

Președintele OAMGMAMR BN a explicat că în urmă cu doi ani, s-a încheiat un protocol cu Inspectoratul Școlar Județean. „Ne-am dorit să avem o imagine reală în legătură cu profesia noastră. Avem o bază de date cu colegii asistenți care trebuie să treacă pe la noi pentru acel aviz anual pentru liberă practică. Am vrut să completăm baza noastră de date cu cea a școlilor. Se prefigurează concluzii care sunt altele decât cele intuite inițial de noi. La noi în județ nu există criză de asistenți medicali din punct de vedere numeric.”, a mai spus Cristina Mușină.

În 2021 au absolvit 308 asistenți medicali. Dintre care lucrează și au fost angajați 38 de asistenți generaliști. În cazul asistenților de farmacie, au absolvit 52 – lucrează 6.

În 2020, au fost 266 de absolvenți, dintre care au fost încadrați 101. Dar atunci a fost perioada pandemiei… Gradul de inserție pe piața muncii este foarte scăzut… Adică sub 30%”, a mai spus Cristina Mușină, referindu-se la o suprașcolarizare numerică.

Alte detalii despre rolul asistentului în actul medical puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos: 

Un proiect Bistrițeanul.ro susținut de MedTotal – Policlinica Ta, tratamentul TOTAL pentru sănătatea ta.

MEDTOTAL – Bistrița, Str 1 Decembrie, Nr 30

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: