22.6 C
Bistrița
joi, iulie 16, 2026

Primarul Ioan Turc și-a publicat, în sfârșit, declarația de avere: și-a mai achitat din datorii

Cu o întârziere de jumătate de an, primarul Ioan Turc și-a publicat declarația de avere. Potrivit documentului, edilul și-a mai achitat din datorii… însă tot a omis să treacă autoturismul cu care se plimbă deja de aproape un an.

Primarul Ioan Turc și-a publicat abia la început de 2023 declarația de avere ce trebuia, conform legii, să o publice anul trecut în vară. Potrivit documentului, în 2021 edilul și-a achiziționat un Opel Corsa. La volanul acestei mașini a fost văzută soția lui Turc.

Din declarația de avere lipsește însă un autoturism cu care Ioan Turc a fost văzut încă de la începutul anului trecut. Acesta nu aparține nici Primăriei Bistrița.

Documentul mai scoate în evidență faptul că edilul a scăpat de datorii de 70.000 de lei. Edilul a scăpat de datoriile către Rus Ionuț Daniel (25.000 de lei), către Zăgrean Lucia (20.000 de lei) și Chiuzan Ioan Cornel (25.000 de lei).

Ioan Turc încasează lunar 13.600 de lei de la Primăria Bistrița. Veniturile soției, de profesie farmacistă, sunt anonimizate.

Mai puteți citi:

Și-a luat primarul Turc mașină nouă!?

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

3 COMENTARII

  1. nu intelegem de ce sunt anonimizate veniturile sotiilor sau sotilor atata timp cat ei nu activeaza in servicii speciale. ce este de ascuns? ca doar nu e o rusine sau vreo cine stie ce afacere….da loc de speculatii, ni se pare lipsa totala de transparenta, se incearca ascunderea a ceva??? si ce sanctiuni s-au aplicat prt nedepunerea declartiei de avere, a oricarui functionar, cu atat mai mula a domnului primar care se jura ca ecel mai corect si mai transparent!!!! psd a fost parfum!!!!!!

  2. Domnule Raul la direcția cu fonduri europene este o doamna Concesiu.
    Oricum primarul în funcție a făcut mult mai multe în doi ani decât predecesorul in 12 ani.
    Legat de viceprimarii degeaba, ăștia n ar trebui sa ia nici un spor pe proiecte oricum nu fac și nu răspund de nimic, daca ar avea obraz ar renunța că tot își dau cu părerea în multe privințe care îi depășește.
    La vot va fi taxat PNL pentru ăștia care sunt degeaba pe scaune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.