13.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Paradox: Cu cel mai mic salariu mediu din regiune, Bistrița-Năsăud stă bine la locuințele scoase pe piață anual

Potrivit unei analize a Ziarului Financiar, județul Bistrița-Năsăud are în continuare cel mai mic salariu mediu din regiune. Culmea, deși salariul mediu nu ajunge la 3.000 de lei, Bistrița-Năsăud stă bine la locuințe livrate, mai bine decat județele vecine precum Maramureș, Satu Mare sau Sălaj.

O analiză a Ziarului Financiar scoate în evidență o adevărată anomalie economică: Bistrița-Năsăud este în continuare județul cu cel mai mic salariu mediu din regiune. Acesta ajunge la 2.951 de lei, în condițiile în care în Suceava, Maramureș, Mureș și Cluj trece de 3.000 de lei.

Deși bistrițenii au cel mai mic salariu mediu din regiune, Bistrița-Năsăud stă bine la locuințe livrate anual, mai bine ca alte județe unde salariul este mai mare. Anul trecut au fost livrate 947 de locuințe în Bistrița-Năsăud.

Prin comparație, în Maramureș au fost livrate 824, în Satu Mare – 371, iar în Sălaj 545. În Harghita, unde salariul mediu este tot 2.900 de lei au fost livrate anul trecut doar 463 de locuințe.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. Pai ii simplu, se „spala bani”. Cum ii cel mai simplu de legalizat? Prin investitii imobiliare!
    Uitati-va la blocurile noi construite (si nu numai) cate sunt cu lumini aprinse seara, dupa ora 20-21?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri

Noul MGS9 PHEV aduce mai multă valoarea și stil în segmentul SUV-urilor mari cu 7 locuri, având un interior versatil și spațios, cu 3 rânduri de scaune și peste 1.000 litri volum portbagaj. Mai mult, se bucură de un sistem plug-in hybrid cu baterie de 24,7 kWh și autonomie electrică de până la 100 km (WLTP)* Cea mai bună poziționare preț - valoare pentru segmentul SUV-urilor mari. 

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, florist, asistent generalist, electricieni

Casa EMA angajează instalator priceput și serios, STEWO Năsăud caută Facturist, Asistent manager, Controlor calitate și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Clinica Sanovil și Aquabis, dar și la GB Instaplan, Crama JELNA sau Transmixt. Oferta completă, mai jos:

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...