13.4 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

Incident periculos în Parcul Național! Mai mulți jandarmi ar fi fost amenințați cu arma de hoții de lemne

Polițiștii îi caută pe mai mulți indivizi, bănuiți că noaptea trecută au tăiat copaci dintr-o zonă protejată a Parcului Național „Munții Rodnei” și au fost agresivi cu angajații Ocolului Silvic și jandarmii care i-au prins în fapt. Aceștia i-ar fi amenințat cu arma pe jandarmi.

Incidentul s-a petrecut noaptea trecută, în Parcul Național „Munții Rodnei”, în zona Pasului Rotunda. Mai mulți indivizi au fost surprinși de mai mulți pădurari în timp ce tăiau ilegal copaci dintr-o zonă protejată a parcului național. Întrucât indivizii au fost agresivi, șeful de ocol silvic din Șanț a cerut sprijinul jandarmilor.

O patrulă de doi jandarmi și un elev s-a deplasat la fața locului, unde au găsit mai mulți indivizi extrem de agresivi, care au continuat să fie violenți și cu oamenii legii, pe care i-au amenințat și înjurat.

După incident, indivizii s-au făcut nevăzuți cu o mașină de teren, fiind căutați și la această oră de către polițiști. Anchetatorii sunt și ei prezenți la locul incidentului, de unde ridică probe și fac cercetări.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean, Georgeta Cășvan, a confirmat incidentul, precizând că niciunul dintre jandarmi nu a fost rănit. Cei găsiți vinovați se vor alege cu dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori și ultraj.

Potrivit libertatea.ro, la fața locului ar fi rămas un singur adolescent de 16 ani, care se afla la volanul unui tractor cu care erau manevrați buștenii tăiați. Adolescentul a refuzat să se legitimeze, oamenii legii luând decizia ca acesta să fie dus la poliție împreună cu tractorul.

Patrula de jandarmi care ducea adolescentul la poliție ar fi fost blocată de o mașină de teren cu numere de Bulgaria, din care ar fi coborât patru indivizi, unul dintre ei având asupra sa o armă. Individul i-ar fi amenințat pe jandarmi, precizând că va trage dacă nu îl lasă liber pe adolescentul găsit la fața locului.

Pentru a evita o tragedie, jandarmii i-au permis adolescentului să meargă cu infractorii. Aceștia ar fi luat și tractorul și ar fi dispărut. Adolescentul a fost luat de anchetatori în această dimineață de acasă și dus împreună cu unul dintre părinți la audieri, la Parchet.

„Ca urmare a verificărilor efectuate până în acest moment a fost identificat și depistat un minor, de 16 ani, din Borșa, bănuit că, împreună cu alte 4 persoane ar fi tăiat și sustras arbori dintr-o pădure, de pe raza comunei Șanț. Polițiștii de investigații criminale fac cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, uz de armă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tăiere fără drept de arbori și furt de arbori”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul de Poliție Județean.

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: