12 C
Bistrița
duminică, aprilie 12, 2026

FOTO: Reuniunea corală “Bartolomeu Anania”, ediţie jubiliară în Biserica de la Coroana

Momente emoţionante, astăzi, în Biserica de la Coroana: aici a avut loc ediţia cu numărul X al unui eveniment deja tradiţional, în Bistriţa: Reuniunea corală de muzică religioasă „Bartolomeu Anania”.

Festivalul organizat de Palatul Culturii din Bistrița s-a desfăşurat în Biserica  „Intrarea Maicii Domnului” (cunoscută bistriţenilor drept Biserica de la Coroana).

Evenimentul a cuprins şi o expunere intitulată „Marele arhistrateg al Bisericii Ortodoxe Române”. Au susţinut câteva aplicate discursuri prof. dr. Dorel Cosma, protopopul Alexandru Vidican, preotul prof. Nicolae Feier şi preotul Vasile Beni.

Directorul Palatului Culturii a recunoscut că este vorba despre o „reuniune corală unică în felul ei la nivel naţional”, pentru că numele mitropolitului Bartolomeu Anania este respectat în întreaga ţară. Dorel Cosma a mai subliniat că Bistriţa este singurul municipiu care a închinat o reuniune corală unei asemenea mari personalităţi.

Credincioşii care au umplut până la refuz biserica s-au bucurat de prestaţia corurilor „Viva la Musica” și „Appassionata”, dirijate de Francisc Mureșan, a Corului „Sanctus Spiritus” Bistrița – dirijat de Florica Sfechiș şi a Corului „Coroana” Bistrița – dirijat de Rozalia Fucă.

Pentru că muzicienii au adus muzica sacră în sufletul celor prezenţi, ei au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă din partea organizatorilor, acestea fiind înmânate de actriţa Amelia Creţiu.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: