-0.9 C
Bistrița
marți, februarie 10, 2026

FOTO/VIDEO: Acoperișul unui bloc așteaptă să fie resuscitat, iar pereții plâng la propriu de dorul lui!

Locatarii unui bloc din Bistrița s-au trezit că le plouă și în apartamente! Blocul a fost reabilitat termic, dar acoperișul încă își așteaptă „doctorul” pentru a-l readuce la viață. Până atunci, oamenii nevinovați trebuie să ofere azil și apei care s-a autoinvitat în vizită.

Cu ligheanele și oalele întinse prin toată casa – așa stau câțiva locatari dintr-un bloc de pe strada Petre Ispirescu. Blocul în care aceștia locuiesc a fost reabilitat termic, urmând ca și acoperișul să fie refăcut de aceeași firmă, însă… surpriză!

De câteva săptămâni cei responsabili cu refacerea acoperișului, par să fi uitat de lucrare, iar la fiecare ploaie mai zdravănă, apa ajunge în apartamentele de la ultimele etaje, dar și în casa scării.

Locatarii susțin că cei care au câștigat licitația pentru refacerea acoperișului lucrează în paralel la alte două blocuri. Cei de pe strada Petre Ispirescu nu au mai văzut picior de muncitor de peste trei săptămâni, deși au fost zile în care vremea le permitea să se urce pe acoperiș, iar lucrările au început în 1 iunie.

„Au lălăit încontinuu toată lucrarea. Au spus că în patru zile decopertează și în patru zile pun tabla. Dar s-au făcut săptămâni! Chiar e bătaie de joc! Eu și vecinii stăm și dăm apa din scară cu mătura și golim găleți, ca la proști…!”, spune revoltată o bistrițeancă.

Grav este și faptul că apa se infiltrează într-un panou de curent din scara blocului, iar locatarii au semnalat problema de nenumărate ori autorităților, însă fără succes!

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=AS5Bysraf0s” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută absolvenți de psihologie / psihopedagogie specială, bucătari, ingineri

Psihologul clinician și psihoterapeutul Dana Buhuțan caută specialiști care își doresc să lucreze în domeniul recuperării copiilor. Policlinica MedTOTAL angajează asistentă medicală. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Eurocompozite, Crama JELNA, Restaurant Almars, Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier și Aquabis. Oferta completă, mai jos:  

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...