5.9 C
Bistrița
miercuri, octombrie 23, 2024

A murit Philippe Coupé, belgianul care a transformat Malinul de lângă Beclean într-un colț de rai

Philippe Coupé – belgianul care a transformat Malinul de lângă Beclean într-un colț de rai – a murit în această dimineață. Anunțul a venit de la cei care coordonează Ermitaj Malin.

Cu mare tristețe și emoție vă anunțăm decesul lui Philippe Coupé, la ora 6:30 azi dimineață, în Tournai, Belgia.

Philippe a fost fondatorul Ermitaj Malin.

Pentru el, este o eliberare: boala Parkinson, de care suferea de mulți ani, devenise insuportabilă pentru el și greu de acceptat pentru cei apropiați.

Sufletul” lui trăia deja într-o altă lume…

Philippe a fost budist și îi dorim să-și găsească sufletul eliberat de corp într-o lume pașnică”, au anunțat cei de la Ermitaj Malin.

Philippe Coupé a venit în 1992 în România să predea la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. După  câţiva ani, s-a refugiat în satul Malin, la aproximativ 10 kilometri de Beclean. 

Din 1997, Philippe Coupé a organizat în Malin câteva tabere extraordinare, pentru iubitorii de natură, dar și sesiuni de meditaţie zen. Visa să pună aici bazele unei mănăstiri zen.

Tot aici a pus la punct o fermă de permacultură, unde plantele sunt îngrijite ca acum sute de ani. Fără chimicale şi fără utilaje sofisticate.

Philippe Coupé a numit acest loc „Ermitajul“ de la Malin. Un real muzeu, fără televizor, fără confortul de acasă. În schimb vibrând din plin a natură, simplitate și autentic… 

FOTO: Au regăsit în Bistrița-Năsăud tot ce Belgia nu le-a putut oferi. O zi la ferma ecologică din Malin

Sursă & Foto @ Ermitaj Malin

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

CONFIDENT, prima clinică psiho-somatică pentru adulți și copii din Bistrița

Bistrițenii au acum în oraș prima clinică psiho-somatică care oferă servicii în sănătate mintală, cu ajutorul unor experți specializați în acest domeniu: CONFIDENT. Este situată pe strada Mihai Eminescu, nr. 1-4, într-un spațiu modern, și oferă o gamă variată de servicii profesionale și personalizate pentru nevoile pacienților, adulți și copii. AFLĂ cum poți face programări:

BSG Amanet & Exchange – Servicii avantajoase și sigure pentru amanetarea aurului și electronicelor

(P)  BSG Amanet & Exchange domină piața de amanet din România, oferind servicii avantajoase și sigure...

Aquabis angajează electrician, TeraSteel caută operatori producție. NOI locuri de muncă, în Bistrița

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unui post de electrician și instalator în Bistrița. TeraSteel are nevoie de operatori producție, iar FAN Courier caută curieri în Sângeorz-Băi. NOI locuri de muncă sunt disponibile la GB Instaplan Bistrița, Sanovil și Kreativ Metal & Colours.